Omul zăcea inert la pământ, după ce funia de care se atârnase pentru a coborî de pe acoperişul imobilului s-a rupt. Cineva, un anonim aflat în zonă, a observat picajul în gol şi, realizând că se petrece ceva grav, a alertat salvarea şi poliţia. Echipajele au venit neaşteptat de repede, poate din cauză că au fost avertizate că la faţa locului vor fi prezenţi şi câţiva reporteri de televiziune. Muncitorul era singur, iar durerea cruntă îl făcea să delireze. Fusese aba
Omul zăcea inert la pământ, după ce funia de care se atârnase pentru a coborî de pe acoperişul imobilului s-a rupt. Cineva, un anonim aflat în zonă, a observat picajul în gol şi, realizând că se petrece ceva grav, a alertat salvarea şi poliţia. Echipajele au venit neaşteptat de repede, poate din cauză că au fost avertizate că la faţa locului vor fi prezenţi şi câţiva reporteri de televiziune. Muncitorul era singur, iar durerea cruntă îl făcea să delireze. Fusese abandonat în mare grabă chiar de către cei alături de care muncea zilnic. Unul dintre cameramani a surprins, totuşi, cum câţiva dintre „amicii“ lui se îndepărtau în fugă de locul accidentului.
Patronul firmei, evident, s-a dovedit de negăsit. Accidentatul muncea „la negru“, la fel ca toţi cei care s-au grăbit s-o şteargă de pe şantier. Dacă fugarii ar fi recunoscut asta în faţa inspectorilor muncii, şi-ar fi luat adio de la banii pentru zilele lucrate până atunci. Peste un milion de români muncesc fără forme legale. Sunt plătiţi la mica înţelegere şi nu au dreptul la concediu de odihnă, nici la indemnizaţii de şomaj sau pentru creşterea copilului, ca să nu mai vorbim de sporuri de vechime, toxicitate, ori pentru condiţii de muncă grele sau periculoase. Nu au absolut niciun drept. Întâmplarea relatată mai sus s-a petrecut în contextul în care subiectul zilei este criza forţei de muncă. Exodul muncitorilor în străinătate este dezbătut intens şi întors pe toate feţele. Diverşi patroni, afişând aerul doct al unora care au citit/văzut/auzit câte ceva despre globalizare, cred că au găsit soluţia: să aducem chinezi, indieni sau moldoveni care să acopere deficitul tot mai pronunţat de mână de lucru din construcţii sau din fabricile de confecţii. Alţii văd alternative tragicomice, cum ar fi recalificarea ţăranilor şi a foştilor puşcăriaşi. Nimeni nu e de neînlocuit, nu-i aşa? Dar oare miile de români care decid să plece în străinătate o fac doar din motive pecuniare? Nu cumva este, totodată, un gest prin care sancţionează comportamentul de vătaf dovedit de angajatorii pe la care au trecut? Fiscalitatea exagerată sau mediul de afaceri neprietenos nu mai pot fi invocate drept pretexte pentru neacordarea drepturilor de minimă decenţă pentru muncitorii români. Care, iată, acum îşi iau revanşa alegând să plece în străinătate, unde au, în plus, şansa de a beneficia de ceva rar întâlnit de ei în România: un dram de respect.