Duesenberg a fost conceput ca o alternativă americană la prestigioasele mărci europene precum Rolls-Royce, Hispano-Suiza, Isotta-Fraschini sau Mercedes-Benz. Mașina este echipată cu un set complet de instrumente de bord, precum vitezometru, indicator al presiunii uleiului sau al temperaturii apei, dar și cu un tahometru, altimetru și patru lumini de avertizare care se aprind periodic pentru a-i reaminti șoferului că trebuie să meargă la service.
Caroseria modelului din cadrul Țiriac Collection a fost realizată de compania specializată Walter M. Murphy Coachwork. Carosierul a produs două modele berline decapotabile sedan identice, însă unitatea Duesenberg aparținând Țiriac Collection a devenit unicat odată cu transformarea celuilalt automobil într-unul cu plafonul fix, la intervenția proprietarului.
Mașina a fost deținută anterior de faimosul actor Tyrone Power, unul dintre reprezentanții de seamă ai cinematografiei americane a anilor ’50.
Concursul de Eleganță Villa d’Este este unul dintre cele mai cunoscute și exclusiviste evenimente dedicate autovehiculelor și motocicletelor istorice. Cu o tradiție îndelungată, care începe încă din anul 1929, competiția reunește în fiecare an sute de pasionați auto și spectatori din toate colțurile lumii. Ediția din acest an s-a desfășurat sub motto-ul „În jurul Pământului în 80 de zile – O călătorie de-a lungul unei ere de realizări”, pentru a celebra sfârșitul secolului al XIX – lea, perioadă în care mobilitatea pe Glob a crescut spectaculos.
Țiriac Collection, prima galerie auto personală deschisă în România, situată în Otopeni, pe Calea Bucureștilor nr. 289, reunește în permanență peste 150 de modele emblematice, atât clasice, produse începând cu anul 1899, cât și de ultimă generație, aparținând celor mai importanți producători auto din lume.