Multă lume s-a arătat revoltată de imaginile cu cantităţile enorme de roşii româneşti aruncate la gunoi. Agricultorii au fost încurajaţi să investească în producţia de roşii, prin subvenţiile de 3 000 de euro oferite de Ministerul Agriculturii, însă autorităţile nu au luat în calcul faptul că producătorii nu au o piaţă de desfacere suficient de mare.
Profesorul de economie Cristian Păun a explicat pe înţelesul tuturor cum intervenţia statului în economie a dus la risipirea de roşii româneşti.
“Programul ”TOMATA” este un succes ”răsunător” al socialismului economic: dai 3000 Euro fiecărui producător să cultive roșii cât mai repede și să le aducă pe piață. Fără să ai habar cât de importantă este cererea de roșii în acest caz.
Producătorii, fără prea multă educație economică, se aruncă în schemă și cultivă roșii. Se trezesc că li se coc toate în același timp. Iau banii de la stat (cei 3000 de Euro) și aruncă în șanț roșii de câteva mii de euro. Adică rămân fix cu 3000 de Euro minus costuri (mult azot si apa, probabil). Piața rămâne și ea fără roșii (care se strică acum prin șanțuri) dar și fără alte legume pe care, dacă nu exista programul ”TOMATA”, fermierii le-ar fi cultivat, poate cu un câștig mult mai mare și la care prețul ar fi fost mai jos decât acum (oferta ar fi fost mai mare).
Ca să simplificăm: din banii de autostrăzi plătim niște producători care aruncă roșiile la gunoi! Halal logică economică!
E exact același lucru ca și cu subvenția la laptele de vacă finanțat din fonduri europene care, în anii trecuți, a uitat de bivolițe. Ce credeți că au făcut cei din Mureș și Bistrița-Năsăud? Au tăiat bivolii!
Am înțeles că programul ”TOMATA” va continua și la anul. Dacă aș propune desființarea acestor programe probabil că iar aud ”Șuncă” prin toate ziarele stângiste. Abia aștept programul ”LEBENIȚA”, programul ”STRUGURELE” și, de ce nu, programul ”PRUNA”.
Poate că nu ar fi stricat, dragi guvernanți, să puneți, ca și la muncă, un preț minim la roșii! Sau aici nu e bun prețul minim că pierdeți voturile consumatorilor!
Sunt curios cine mai vrea în Programul ”Tomata” anul viitor! Să știți că fermierii s-au întristat mult mai tare pentru munca lor aruncată la gunoi decât s-au bucurat de banii cu care i-ați lovit. Înțeleg că nu e ceva în regulă!
Ajutorul de la stat e, de fapt, primul pas spre faliment!”, a scris profesorul Cristian Păun pe pagina sa de Facebook.