Europarlamentatul PNL Siegfried Muresan a spus că așteaptă demisiile ministrului Economiei Niculae Bădălău și ministrului Finanțelor Eugen Teodorovici, după decizia OMV Petrom de a amâna investițiile în Marea Neagră, precizând că demersul OMV este efectul eșecului . „Decizia OMV Petrom de a amâna investițiile în Marea Neagră din cauza măsurilor fiscale ale Guvernului PSD – ALDE este un mare eșec al actualului Guvern. Investițiile în Marea Neagră sunt de o importanță strategică pentru economia României, iar decizia OMV Petrom nu trebuie să rămână fără urmări. Aștept demisia ministrului Economiei, Niculae Bădălău, și a ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici”, a scris, miercuri, pe Facebook, Siegfried Mureșan. În opinia sa, premierul Viorica Dăncilă trebuie să dea asigurări referitor la unele modificări fiscale pentru a încuraja investițiile în România. „Aștept să primim asigurări de la prim-ministrul Viorica Dăncilă că se află în discuții cu reprezentanții OMV Petrom și că Guvernul va veni cu modificări fiscale care să încurajeze investițiile strategice din România, nu să le blocheze”, a adăugat Mureșan.

Afirmațiile lui Siegfried Mureșan vin în contextul în care compania a anunțat că amână investiţia din Marea Neagră din cauza legislaţiei, precizând că nu oferă premisele necesare deciziei de investiţie. Mediul legislativ actual nu oferă premisele necesare pentru o decizie de investiţie în valoare de câteva miliarde în perimetrul Neptun Deep, arată compania în raportul privind perspectivele asupra anului 2019. Este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei cu amănuntul de produse petroliere, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 789 benzinării, la sfârşitul lui septembrie 2018, sub două branduri, OMV şi Petrom.