Eurodeputatul Victor Negrescu a propus schimbarea tratatelor europene pentru a relansa UE. Unele modificări sunt propuse ca urmare a războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
„Avem nevoie de o Convenție pentru schimbarea tratatelor europene cu scopul de a relansa proiectul Uniunii Europene” a declarat eurodeputatul Victor Negrescu la finalul Conferinței privind Viitorul Europei.
Conferința s-a desfășurat la Strasbourg.
În cadrul evenimentului, europalamentar Victor Negrescu a solicitat convocarea unei Convenții pentru schimbarea tratatelor europene cu scopul de a relansa proiectul Uniunii Europene.
Uniunea Europeană trebuie să își ofere noi orizonturi
Potrivit acestuia, propunerea este susținută de mai mulți participanți și urmează să fie inclusă în rezoluția legislativului european de săptămâna viitoare.
„M-a bucurat faptul că propunerea mea privind crearea unui plan integrat pentru educație la nivel european și intensificarea eforturilor europene în materie a fost preluată în concluzii. Dar, pentru a putea răspunde cu adevărat la toate aceste așteptări este nevoie de mai mult. Este nevoie de o relansare a proiectului european care poate să vină de la o Convenție care să genereze schimbări ale tratatelor europene.
În aceste vremuri dificile, Uniunea Europeană trebuie să își ofere noi orizonturi tinzând spre mai multă solidaritate, integrare și protecție pentru cetățenii europeni. Mesajul Conferinței privind Viitorul Europei este clar, iar larga majoritate a reprezentanților Parlamentului European împărtășește această viziune”, a mai spus europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu.
Conferința privind Viitorul Europei a permis un dialog între cetățeni, reprezentanți ai societății civile și ai partenerilor sociali și aleși de la nivel național și european privind acțiunile viitoare ale Uniunii Europene. Ideile și propunerile au fost integrate într-un document-sinteză aprobat prin consens în cadrul Conferinței privind Viitorul Europei.
În data de 9 mai, reprezentanții instituțiilor europene urmează să decidă asupra modului în care aceste propuneri urmează să fie implementate, dar și să identifice următoarele direcții de acțiune, a precizat europarlamentarul român.