Expertul spune că, de departe, prioritatea numărul unu în topul mondial al problemelor securitare rămâne pandemia de COVID-19, eveniment care a detronat atât evenimentele din 11 septembrie 2001, cât și criza financiară din 2017.

Astfel, pandemia de COVID o încadrez în zona de securitate, întrucât, începând cu anul trecut, țările exersează pe rând ceea ce numim lockdown, asemănător condițiilor de război, similar cu starea de asediu/urgență: raționalizări de alimente, frontiere închise, spitale de campanie, fakenews pe toate drumurile, forțe militare mobilizate în mijlocul societății civile și multe alte acțiuni care au la bază tehnici militare.

Sub asediu

Unde vom ajunge e greu de estimat cu certitudine, însă dezvoltarea noilor tulpini, concomitent cu măsurile de contracarare a extinderii viremiei – deci restrictive în ceea ce privește manifestarea socială, le-aș putea anticipa, în sensul că se vor potența. Practic, evoluția sau involuția pandemiei ține de noi și de capacitatea noastră de a ne conforma regulilor care țin viremia la distanță. Atâta timp cât nu respectăm recomandările, nu putem avea pretenția depășirii situației pandemice.

Un mare risc al acestei pandemii nu este atât viremia în sine, cât exploatarea acesteia de către terți interesați. Lumea arată în prezent ca un aluat bine frământat, iar cineva este pregătit să arunce drojdia.

Trebuie privit cu atenție către cine intenționează acest lucru, pentru că aceea este direcția spre care se va îndrepta omenirea. Criza pandemică este deja exploatată de către factorul geopolitic, cu efect vizibil asupra economiilor mondiale, cu atât mai mult cu cât acordurile industriale înlocuiesc tratatele politice.

Conflictul Rusia – Ucraina

Iminența războiului din Ucraina este o altă problematică de securitate care ne privește în mod direct, evenimentele desfășurându-se în proximitatea noastră.

În cazul de față, m-aș întoarce puțin în timp, la criza rachetelor cubaneze din 1962, o criză care a durat relativ puțin – 38 de zile, dar care a riscat să se transforme într-un război nuclear între Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii și, evident, într-un război mondial, provocând, la acea vreme, mari efecte psihologice, în principal în rândul cetățenilor americani. Pe lângă rachete, sovieticii au deplasat și mii de soldați, situație pe care o găsesc relativ asemănătoare după aproape 60 de ani, însă din sens opus.

Riscam oare o nouă criză a rachetelor, dar de această dată în Europa?

„Este necesar, înainte de a fi prea târziu, să se evite o nouă criză a rachetelor în Europa. Apariţia rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune în aceste teritorii este inacceptabilă pentru Rusia”, a afirmat recent, la o conferinţă de presă vice-ministrul de Externe rus, Serghei Ryabkov.

Pe de altă parte, Rusia nu dorește frontieră directă cu țările NATO, acțiunea din Ucraina având legătură directă cu opțiunea acesteia de integrare europeană și euroatlantică.

Încerc să-mi fac un scenariu legat de ce s-ar întâmpla cu Republica Moldova în cazul inițierii unor astfel de demersuri, și-mi dă cu virgulă.

Ce va fi? Nu prea ține de noi. Ține de interesul, strategia și politica externă a Statelor Unite și NATO pe de o parte, iar pe de alta, de răspunsul dat de Rusia la ceea ce consideră amenințări.

Dacă ar fi să fac o prognoză pe scurt, aș puncta intensificarea spionajului reciproc, intensificarea dezinformărilor, reluarea cursei înarmărilor, escaladarea tensiunilor și intensificarea amenințărilor reciproce, provocări pe de o parte și de alta, incidente la frontieră și, posibil, un conflict deschis, care este cea mai neagră previziune, dar pe care nu o exclud.

Budapesta din coasta noastră

Un alt aspect care pe viitor se poate transforma într-o problemă de securitate națională este legat de politica de investiții în Transilvania a Budapestei.

În cursul anului trecut, guvernul Ungariei a creat platforme de investiții pentru comunitățile maghiare din afara frontierelor, în special pentru comunitatea din România.

Guvernul Ungariei a creat în aprilie anul trecut Fondul Privat pentru Industria Agrară și Alimentară, cu un capital de peste 55 de milioane de Euro, scopul declarat fiind investițiile în afaceri agrare interne sau regionale.

Se preconizează totodată înființarea Fondului Privat al Terenurilor Agricole cu un capital de pornire de peste 400 milioane de Euro, în vederea achiziționării de terenuri agricole și ferme din statele vecine, necesare afacerilor agricole și industriei alimentare. Însă aceste fonduri private nu vor figura ca fonduri de investiții ori sprijin cheltuit în alte state, ci ca fonduri private direct de la investitori, care doresc să-și crească capitalul în afaceri din România, aspect care a generat protestul guvernului României.

„Guvernul Ungariei este un partener de încredere pentru dezvoltarea sportului în România. Guvernul maghiar a finanțat deja o serie de dezvoltări de infrastructură sportivă, iar acest lucru va continua să se întâmple și în viitor, de asta m-a asigurat Szijjártó Péter, ministrul afacerilor externe. Anul trecut, datorită acestor finanțări, am reușit să dăm în folosul comunității două facilități sportive importante: patinoarul din Sângeorgiu de Mureș și terenul de fotbal din Sfântu Gheorghe, iar anul acesta vor fi construite Academia de Fotbal Partium și căminul Academiei de Hochei pe Gheață din Ținutul Secuiesc. Mulțumim pentru asta!”, a declarat de curând ministrul Tineretului și Sportului pe pagina sa de Facebook.

Recent, Ungaria și-a extins ofensiva inclusiv în plan cultural, exemplul fiind dat de edificiul celui mai vechi teatru din țară, din centrul Aradului, cumpărat de o fundație maghiară.

Putem sesiza diferența de abordare între fundația maghiară și Fundația Gojdu, care nu reușește să recupereze nici măcar ce are de drept.

Practic, Ungaria se comportă ca un stat suveran în raport cu minoritatea maghiară și teritoriile locuite de aceasta.

O întrebare care rezultă din aceste inițiative economice este legată de sursa de proveniență a fondurilor vehiculate de entități de stat sau private maghiare. Sunt bani europeni? Sunt ai rușilor? Sunt ai chinezilor? De ce investește statul maghiar masiv în afară și nu în interiorul frontierelor? Este vorba oare de un mecanism destinat ocolirii activității de control a autorităților naționale? Acestea sunt întrebari încă fără răspuns, însă atât dimensiunea investițiilor deja realizate, cât și cele proiectate, sunt suficient de relevante pentru a te asigura, ca stat, că nu încurajezi practici de corupție sau spălări de capitaluri.

Cyberprobleme

Războiul cibernetic sau Cyberwar, este o formă de război desfășurată de la computerele și rețelele care le conectează, purtate de obicei de state împotriva altor state, fiind inițiat, de regulă, împotriva rețelelor guvernamentale și militare pentru a le aduce în stare de nefolosință, iar România nu este exceptată în fața unor astfel de atacuri.

Spaţiul cibernetic este un spaţiu operaţional, în care oamenii şi organizaţiile utilizează tehnologii potrivite pentru a acţiona şi produce efecte, fie exclusiv în spaţiul cibernetic, fie în alte domenii operaţionale. În acest sens, spaţiul cibernetic nu este diferit de oricare dintre celelalte patru domenii fizice: aer, pământ, apa şi spaţiul cosmic, în care omenirea îşi desfăşoară activitatea, având un cadru bine determinat în domeniul securităţii naţionale.

Recent, agenția americană Bloomberg a denumit Rusia „un refugiu sigur pentru pirații cibernetici” iar politicianul german, comisarul european pentru economie și societate digitală, Günther Oettinger, a declarat publicației Handelsblatt că „al treilea război mondial va fi unul cibernetic”, dar și faptul că, „în ultimul deceniu, Occidentul a înregistrat un număr mare de atacuri cibernetice din Rusia și China, dar încă face puține lucruri pentru a se apăra în această direcție”.

Trebuie reținut faptul că, în liga mare a puterilor cibernetice, găsim Statele Unite, China, Rusia și Israelul.

Acțiuni la nivel european:

Regulamentul nr. 460/2004 emis de Parlamentul European a legiferat înfiinţarea Agenţiei Europene de Securitate a Reţelelor Informatice (ENISA) cu scopul asigurării unui înalt nivel de securitate a reţelelor informatice şi pentru dezvoltarea unei culturi în acest domeniu în beneficiul cetăţenilor, consumatorilor, întreprinderilor şi sectorului public din Uniunea Europeană.

Urmare a politicii elaborate în cadrul Agendei digitale a Uniunii Europene, s-a constituit în anul 2012, la nivel comunitar, o unitate de management a incidentelor cibernetice Computer Emergency Response Team (CERT-EU) încadrată cu personal de specialitate din principalele instituţii europene. Una din principalele îndatoriri ale acesteia este diseminarea informaţiilor referitoare la potenţiale atacuri cibernetice şi  vulnerabilităţi la adresa sistemelor informatice ale instituţiilor europene.

La începutul anului 2013 a fost înfiinţat la iniţiativa Comisiei Europene, ca parte a Europol, Centrul European de Criminalitate Cibernetică EC3, având ca principală activitate lupta împotriva criminalităţii cibernetice din mediul online, prin furnizarea de expertiză statelor membre şi instituţiilor UE pentru investigarea infracţiunilor. Acest organism are în sarcină şi colaborarea cu partenerii internaţionali în domeniul combaterii criminalităţii informatice transfrontaliere.

În pachetul de reformă din septembrie 2017, Comisia Europeană a propus introducerea unor sisteme de certificare la nivelul UE pentru produsele, serviciile și procesele IT. Această inițiativă este menită să permită creșterea pieței securității cibernetice în UE. Comisia Europeană a propus totodată crearea unei agenții mai puternice a UE responsabile cu securitatea cibernetică, pornind de la structurile existente ale Agenției Uniunii Europene pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor (ENISA). Rolul noii agenții ar fi acela de a ajuta statele membre, instituțiile UE, precum și întreprinderile să combată atacurile cibernetice.

Acțiuni la nivel național:  

Directoratul Na­ţio­nal de Securitate Ciber­netică, instituție publică în coordonarea Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, este autoritatea competentă la nivel național pentru securitatea rețelelor și sistemelor informatice care asigură furnizarea de servicii esențiale ori furnizează servicii digitale, cu atribuții de reglementare, autorizare, atestare, monitorizare și control, cuprinzând în structura sa o echipă națională de răspuns la incidente de securitate informatică și un punct unic de contact la nivel național.

Are sens o astfel de instituție? Răspunsul este afirmativ. Dan Cîmpean, director al Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică, a răspuns recent Ziarului Financiar: „…zilnic detectăm undeva între 300.000 – 400.0000 până la 800.000 de atacuri mai mari sau mai mici la nivel naţional din care undeva în jur de 20.000 – 30.000 sunt semnificative, sunt atacuri care se concentrează pe câteva sute de componente cheie de infrastructură […] la momentul actual majoritatea analiştilor sunt de părere că următoarele crize majore cu care societatea, economia se vor confrunta vor fi nişte crize hibride deci un amestec de criză economică şi criză cibernetică sau o criză din domeniul sănătăţii cum deja avem acum la nivel global, combinată cu atacuri masive sau incidente masive de natură cibernetică şi aşa mai departe”.

O altă instituție specializată în combaterea cyberwar este Centrul Național Cyberint, aparținând Serviciului Român de Informaţii, care acționează pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea vulnerabilităţilor, riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii cibernetice a României, principala misiune fiind corelarea sistemelor tehnice de apărare cu capacitățile informative pentru a identifica și furniza beneficiarilor legali informațiile necesare prevenirii, limitării și/sau stopării consecințelor unei agresiuni asupra sistemelor de tehnologia informaţiei şi comunicaţii care reprezintă infrastructuri critice.

Mai sunt lucruri de făcut

Dacă am amintit câteva dintre problemele externe, aș atinge și câteva provocări de ordin intern:

Legislația privind Securitatea Națională ar trebui actualizată și completată direct proporțional cu evoluția riscurilor și amenințărilor, care, de cele mai multe ori, sunt de natură asimetrică. Sesizez o dinamică mare în ceea ce privește problematica amenințărilor, în timp ce noi încă funcționăm pe Legea privind securitatea naţională a României nr.51/1991 ori Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. Conform vârstei lor, aceste legi și-au luat buletinul, au ajuns la majorat, iar acum sunt în prag de pensionare. Exemplele pot continua.

Remarc o intervenție punctuală pe Codul european al comunicațiilor electronice, adică, transpunerea în legislația autohtonă a Directivei UE 2018/1972, care ar permite interceptarea conversaţiilor pe WhatsApp, Messenger, Skype sau Telegram, aflată în procedură legislativă la Senat. Consider că modificările punctuale nu sunt suficiente, mai ales într-un domeniu atât de vast și de sensibil, de aceea, pentru a nu pierde din vedere esența, este necesar ca intervențiile să fie realizate într-un singur act normativ sau sub forma unui pachet de legi care să reglementeze domeniul.

Startegia națională de apărare trebuie adaptată de asemenea noilor provocări, iar achiziționarea tehnicii militare de luptă de ultimă generație, subliniez, de ultimă generație, ar trebui să fie o prioritate națională.

În contextul evoluției defavorabile a riscurilor regionale, am o părere de rău legată de o oportunitate pierdută. Este vorba de ratarea aderării la Grupul de la Visegrád, sau V4 cum mai este cunoscut, grup format din Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria, asociere similară uniunii economice vest-europene Benelux, aceștia semnând o declarație comună prin care își asigură sprijin economic reciproc dar și sprijin în domeniul cooperării militare.

Deși aceste țări sunt membre NATO, securitatea colectivă este principalul obiectiv al grupării, ceea ce, în actualul context, ne-ar fi prins bine.