Compania Gabriel Resources, prezentă în România prin Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), a finalizat un plasament privat cu BSG Capital Markets privind subscrierea de către noul investitor a 30 de milioane de acţiuni comune, reprezentând 9% din titluri, în schimbul a 67,5 milioane de dolari. Titlurile au o valoare individuală de 2,25 dolari pe unitate. Acordul garantează BSG Capital Markets, parte a grupului Beny Steinmetz, cu activităţi în domeniul minier, dreptul de a achizi
Compania Gabriel Resources, prezentă în România prin Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), a finalizat un plasament privat cu BSG Capital Markets privind subscrierea de către noul investitor a 30 de milioane de acţiuni comune, reprezentând 9% din titluri, în schimbul a 67,5 milioane de dolari.
Titlurile au o valoare individuală de 2,25 dolari pe unitate.
Acordul garantează BSG Capital Markets, parte a grupului Beny Steinmetz, cu activităţi în domeniul minier, dreptul de a achiziţiona alte 30 de milioane de acţiuni în termen de 18 luni, la preţul de 2,5 dolari pe titlu în primele 12 luni, respectiv trei dolari în ultimele şase luni, se arată într-un comunicat al Gabriel Resources.
Gabriel Resources intenţionează să folosească fondurile obţinute prin această tranzacţie pentru dezvoltarea proiectului de la Roşia Montana, la care are o participaţie de 80,23%.
BSG a avertizat Gabriel Resources că îşi rezervă dreptul să îşi majoreze sau să îşi reducă participaţia la companie în funcţie de condiţiile din piaţă.
RMGC dezvoltă proiectul minier de la Roşia Montană, din Munţii Apuseni, cu costuri proiectate de un miliard de dolari, prin care compania estimează că va extrage 626.000 de uncii de aur pe an timp de cinci ani de la inaugurarea minei, cu cheltuieli de 272 dolari pe uncie.
Adriean Videanu, ministru al Economiei a anunţat că doreşte să includă demararea proiectului Roşia Montana în planul de guvernare.