Fondul de investiţii Business Capital For Romania Opportunity Fund Cooperatief UA, controlat de BCR şi omul de afaceri Florin Pogonaru, a preluat o creanţă în valoare de 12 mil. euro pe care BCR o avea la producătorul de blocuri ceramice Cemacon.
Cesiunea creanţei face parte din acordul de principiu privind restructurarea creditelor Cemacon la BCR semnat în noiembrie 2013. Acordul menţiona ca una dintre măsuri transferul unei părţi din datoria Cemacon unui nou investitor.
În perioada 6-24 ianuarie o parte a acţionarilor Cemacon ce au anunţat anul trecut acţiunea concertată în contextul semnării acordului de restructurare a creditului (fondul de investiţii KJK FUND II, firma Andrei&Andrei Consultanţă şi SSIF) au derulat o ofertă publică în urma căreia au fost tranzacţionate acţiuni reprezentând 11% din capitalul Cemacon.
„În contextul performanţei operaţionale a Cemacon din ultimii trei ani, restructurarea datoriei către BCR vine firesc şi contribuie semnificativ la succesul procesului de transformare a companiei într-un lider al pieţei materialelor de contrucții, cu o structură financiară solidă şi cu perspective de dezvoltare în continuare la cel mai înalt nivel din sector. Parcurgerea concretă a etapelor agreate de companie, acţionari şi bancă, în care se încadrează şi transferul de creanţă către noul investitor, aduce stabilitate business-ului şi ne permite ca, operaţional, să ne concentrăm pe obţinerea de rezultate de top”, a declarat Liviu Stoleru, director general şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Cemacon.
Restructurarea pachetului de credite de aproximativ 30 de milioane de euro contractat de Cemacon la BCR constituie o etapă finală a procesului de reorganizare operaţională şi financiară a companiei, iniţiat în 2010. Conform acordului de restructurare, la finalul acţiunii, estimată a se încheia în a doua parte din 2014, Cemacon va avea o datorie sustenabilă către BCR, care să poată fi acoperită din veniturile rezultate din activitatea de bază a producătorului de cărămidă.
Dacă toate cerinţele acordului sunt îndeplinite, BCR este dispusă să restructureze un credit în valoare de 13 mil. euro acordat Cemacon, cu o maturitate de 10 ani, cu o perioadă de graţie la plata principalului şi a dobânzilor de un an, garantat cu activele societăţii şi un credit de 5 mil. euro, preluat de Cemacon Real Estate.
Deciziile luat în timpul freneziei imobiliare din 2007 au îndreptat mulţi producători de materiale de construcţii către faliment, iar Cemacon nu a făcut excepţie. Împrumutul de 28 mil. euro pe cinci ani, pentru dezvoltarea unei fabrici uriaşe la Recea, lângă Zalău, a înscris compania pe acest drum. În ultimii trei ani, după înlocuirea managementului societăţii, Cemacon a intrat într-un proces amplu de restructurare sub supravegherea Casei de Insolvenţă Transilvania.