„Fondul a intrat pe piaţă în 2007 şi s-a gândit că e mult mai bine să facă eforturi financiare în alte ţări, unde au alte structuri, decât să piardă ce au plătit aici în 2007-2008. Au achiziţionat cele 72 de apartamente în Iaşi, unde va mai urma achiziţia a peste 100 de apartamente, după care în Bucureşti vor mai cumpăra 200-250 în mai multe faze derulate pe un an. În total vor să cumpere 700 de locuinţe“, a declarat în exclusivitate pentru Capital Alin Buftea, head of real estate al DLA Piper România, casa de avocatură care reprezintă cumpărătorul.
Tranzacţia de tip „forward purchase“ (care presupune plata eşalonată pe parcursul evoluţiei lucrărilor de construcţie) a fost amânată de problemele cu care s-a confruntat dezvoltatorul acestor proiecte, care nu a mai avut finanţarea necesară pentru a finaliza construcţiile.
„Au avut un aranjament contractual la nivelul anului 2007, când au început lucrările la aceste proiecte, dar construcţia a fost mai anevoiasă, pentru că dezvoltatorul nu a mai avut bani să suporte construcţia şi au fost nevoiţi să îngheţe proiectele pentru o perioadă. Acum sunt aproape de finalizare. Sigur nu în ritmul care ar fi trebuit, termenele nu au fost respectate“, a explicat Alin Buftea.
Preţ renegociat
Structura contractului a suportat şi ea modificări. Preţul a fost redus cu 20-30% faţă de înţelegerea iniţială şi opţiunea de cumpărare a fost extinsă asupra unui număr mai mare de apartamente.
„În urma negocierii s-a mai scăzut şi din preţ şi s-au mai cumpărat şi alte opţiuni care au extins obiectul ante-contractului. Fondul a avut bani să cumpere, dar era interesat doar de o parte din schemă şi cum se finalizează le cumpără“, a mai spus reprezentantul fondului de investiţii.
DLA Piper a asistat două dintre cele mai mari tranzacţii imobiliare finalizate în acest an. A reprezentat fondul de investiţii Tri Investment în preluarea unei părţi din complexul rezidenţial Emiescu View de la Future Group pentru 11,5 mil. euro şi Atrium Center care a vândut centrul comercial Atrium din Arad firmei ungare de construcţii Arcadom pentru 65 mil. euro (inclusiv valoarea datoriilor preluate). Momentan casa de avocatură se ocupă şi de parea juridică a închirierii centrului comercial Colloseum, dezvoltat de compania cu capital britanic Nova Imobiliare pe şoseaua Chitilei.
Un fond speculativ a cumpărat 72 de apartamente în Iaşi şi vrea să ajungă la 700 de unităţi
21 octombrie 2010, 16:31
Ultima modificare în 21 octombrie 2010, 19:31
Un fond de investiţii imobiliare aflat la prima achiziţie pe piaţa românească a cumpărat un pachet de 72 de apartamente într-un ansamblu rezidenţial din Iaşi şi intenţionează să îşi extindă portofoliul la 700 de unităţi prin noi achiziţii în Iaşi şi Bucureşti.
Etichete: dla piper,
fond investitii,
locuinte noi,
rezidential,
specula,
tranzacti imobiliare
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook