„Este timpul ca Europa să arate clar că este alături de bulgari și de cererile lor pentru o democrație adevărată, să ia măsuri concrete pentru a-i ajuta să atingă acest obiectiv”, a spus el.
„Bulgaria arată ca o țară democratică la suprafață, dar în realitate sistemele sale politice și judiciare sunt putrede până la rădăcini”, este scris pe dnevnik.bg
Potrivit spuselor lui Pardew, Borisov este de fapt distrugătorul opoziției politice în Bulgaria, cu amenințări, corupție la nivel local și presupusă cumpărare de voturi, dând naștere unui sistem cu multe dintre caracteristicile unui stat cu un singur partid.
„Borisov și aparatul său politic pot fi caracterizați ca „o formă ușoară a lui Putin”, a mai scris el, deoarece folosesc aceeași tactică, dar puțin mai blândă. „Deși lui Borisov îi place să se prezinte drept populist, metodele sale sunt autoritare”.
Ce să facă Europa
Cu toate acestea, UE are mijloacele și interesul de a combate lipsa statului de drept, libertatea mass-media și alte elemente-cheie ale democrației, a spus el, subliniind trei pași. În primul rând, UE și statele membre să recunoască legitimitatea demonstrațiilor și vulnerabilitățile democrației din Bulgaria.
În al doilea rând, UE ar trebui să anunțe că va demara o anchetă intensă privind utilizarea fondurilor și va impune sancțiuni.
Al treilea pas ar trebui să includă monitorizarea alegerilor, o revizuire a libertății presei și propuneri de reformă judiciară.
„Viitorul Bulgariei trebuie să fie decis de bulgari, dar astăzi cei care cer democrație pe străzi nu pot aduce singuri schimbările democratice de bază. Dacă Europa vrea să fie formată dintr-o uniune de democrații adevărate, UE și membrii săi trebuie să apere acest ideal și să lupte pentru el”.
Borisov este contestat puternic
Bulgaria e pe un butoi cu pulbere. Circa 1000 de manifestanţi s-au adunat paşnic în faţa clădirii parlamentului de la Sofia pentru a protesta împotriva corupţiei şi a cere demisia guvernului Bulgariei, relatează AFP.
Protestatarii acuză autorităţile bulgare că tolerează corupţia, utilizează procuratura împotriva opoziţiei şi protejează interesele anumitor oligarhi.
Avocatul Nikolai Hadzigenov, unul dintre liderii demonstraţiei, şi-a făcut auzit obiectivul: ‘Demisia lui Borisov (premierul Boiko Borisov – n. red.) şi a întregului guvern – iată de ce suntem aici de 64 de zile şi iată de ce vom mai rămâne 64 de zile dacă e nevoie’. Mulţimea a strigat ‘Demisia!’ şi ‘Mafia!’ şi la adresa procurorului general Ivan Gheşev.
Atât organizatorii, cât şi poliţia au făcut apel la calm. Forţele de ordine au percheziţionat mai mulţi manifestanţi şi au arestat şase dintre ei, care aveau asupra lor obiecte periculoase; printre aceştia se află şi o femeie care a refuzat să predea un spray de autoapărare.