Un fost mercenar Wagner spune că brutalitatea la care a fost martor în Ucraina l-a determinat în cele din urmă să dezerteze. Tânărul a știut că nu vrea să se întoarcă pentru o altă misiune, după ce a fost martor la transformarea trupelor în carne de tun.
Luptătorii Wagner erau adesea trimiși în luptă fără prea multe indicații, iar tratamentul aplicat de companie recruților reticenți era nemilos, a declarat Andrei Medvedev la CNN, din capitala Norvegiei, Oslo, unde caută azil după ce a trecut granița arctică a acestei țări dinspre Rusia.
„Îi strângeau pe cei care nu voiau să lupte și îi împușcau în fața noilor veniți. Au adus doi prizonieri care au refuzat să meargă să lupte și i-au împușcat în fața tuturor și i-au îngropat chiar în tranșeele care au fost săpate de către cursanți”, a spus el.
S-a alăturat grupului Wagner ca voluntar
Tânărul de 26 de ani, care spune că a servit anterior în armata rusă, s-a alăturat lui Wagner ca voluntar.
El a trecut în Ucraina la mai puțin de 10 zile după ce și-a semnat contractul în iulie 2022, servind în apropiere de Bakhmut, orașul de pe linia frontului din regiunea Donețk.
Grupul de mercenari a apărut ca un jucător-cheie în invazia Rusiei în Ucraina. Medvedev a declarat că a raportat direct fondatorilor grupului, Dmitri Utkin și oligarhul rus Evgheni Prigozhin.
El se referă la Prigozhin drept „diavolul”. Dacă ar fi fost un erou rus, ar fi luat o armă și ar fi fugit cu soldații”, a spus Medvedev.
Prigozhin a confirmat anterior că Medvedev a servit în compania sa și a spus că acesta „ar fi trebuit să fie urmărit penal pentru tentativă de maltratare a prizonierilor”.
„Nu existau deloc tactici reale. Am primit doar ordine cu privire la poziția adversarului… Nu existau ordine precise despre cum ar trebui să ne comportăm. Am planificat doar cum să procedăm, pas cu pas.”,a spus el.
Soldații erau folosiți drept „carne de tun”
El a declarat pentru CNN că în cea de-a șasea zi a detașării sale în Ucraina a știut că nu vrea să se întoarcă pentru o altă misiune, după ce a fost martor la transformarea trupelor în carne de tun.
A început cu 10 oameni sub comanda sa, număr care a crescut odată ce prizonierilor li s-a permis să se alăture, a spus el.
„Erau mai multe cadavre și mai mulți, și mai mulți, și mai mulți, oameni care veneau. În cele din urmă am avut o mulțime de oameni sub comanda mea. Nu puteam număra câți. Erau în continuă circulație. Cadavre, mai mulți prizonieri, mai multe cadavre, mai mulți prizonieri.”, a spus el.
Au fost ademeniți cu bani, dar nu au primit nimic
Grupurile de apărare a drepturilor spun că prizonierilor care s-au înrolat li s-a spus că familiile lor vor primi o plată de cinci milioane de ruble (71.000 de dolari) dacă vor muri în război.
Dar, în realitate, „nimeni nu a vrut să plătească atâția bani”, a spus Medvedev. El a afirmat că mulți ruși care au murit luptând în Ucraina au fost „pur și simplu declarați dispăruți”.
Medvedev a fost emoționat pe alocuri în interviu, spunând la CNN că a văzut curaj de ambele părți ale războiului.
„Știți, am văzut curaj de ambele părți, și de partea ucraineană, și de partea băieților noștri… Vreau doar ca ei să știe asta”, a spus el.
El a adăugat că acum vrea să își împărtășească povestea pentru a ajuta la aducerea lui Prigozhin și a președintelui rus Vladimir Putin în fața justiției.
„Mai devreme sau mai târziu, propaganda din Rusia va înceta să mai funcționeze, oamenii se vor ridica și toți liderii noștri … vor fi puși la bătaie și va apărea un nou lider”.