Un fost ministru al Sănătății are probleme mari. Când ar începe urmărirea penală

DNA

Sursă: Dreamstime

Probleme mari pentru fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog. Acesta urmează să fie audiat luni, 19 aprilie, în Comisia Juridică a Senatului, ca urmare a solicitării făcute de DNA. Ce acuzații i se aduc acestuia și când va fi acordat votul?

Surse parlamentare au declarat pentru g4media.ro că fostul ministru al sănătății, Florian Bodog, va fi audiat luni, 19 aprilie, în Comisia Juridică a Senatului. Audierea vine în contextul în care DNA a solicitat încuviințarea urmăririi penale în cazul fostului ministru.

Totodată, sursele citate mai precizează că raportul comisiei ar urma să fie redactat pe 20 aprilie. În ceea ce privește votul privind încuviințarea începerii urmăririi penale solicitată de DNA, acesta ar putea avea loc pe 21 aprilie și va fi exprimat prin bile.

De menționat este faptul că, procurorii DNA au solicitat Senatului încuviinţarea urmăririi penale a lui Florian Bodog. Decizia DNA vine în contextul în care, Florian Bodog este acuat că atunci când a deţinut poziţia de ministru ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.

Trebiue amintit și faptul că, în 2019, senatorii au respins o solicitare similară cu privire la Florian Bodog,iar ulterior procurorii au obținut date privind comiterea de către acesta a altor patru infracţiuni: fals în înscrisuri şi abuz în serviciu.

Prejudiciu de peste 75.000 de lei la Ministerul Sănătăţii

În ceea ce privește acuzațiile aduse, potrivit anchetatorilor, prejudiciul adus de Florian Bodog se ridică la 75.000 de lei.

“Concret, în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcţia de ministru), deşi cunoştea că persoana angajată în funcţia de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, ar fi atestat în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezenţă şi nu a luat măsuri pentru sancţionarea disciplinară.

Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obţinut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 75.656 lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv”, arată anchetatorii.

Totodată, DNA mai precizează că în perioada februarie – octombrie 2017, în vederea producerii de consecinţe juridice, fostul ministru ar fi falsificat semnăturile persoanei respective pe două contracte individuale de muncă şi pe o declaraţie pe proprie răspundere.

“La data de 23 septembrie 2019, Senatul a respins o cerere similară a DNA de încuviinţare de începere a urmăririi penale a aceluiaşi demnitar. Ulterior, au rezultat date şi indicii rezonabile privind săvârşirea, de către fostul ministru, şi a altor infracţiuni, respectiv trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum şi a unui alt act material care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu”, se mai arată în referatul procurorilor DNA.