Este vorba despre Sophie Karmasin, în vârstă de 56 de ani. Aceasta a fost condamnată la 15 luni de închisoare cu suspendare pentru cartel anticoncurenţial pe marginea Ibizagate, caz care a dus la căderea fostului cancelar Sebastian Kurz în 2021.
Sophie Karmasin a fost găsită vinovată
Un purtător de cuvânt al tribunalului din Viena a declarat pentru AFP că Sophie Karmasin a fost găsită vinovată de complicitate cu alte companii pentru a se asigura că va câştiga licitaţii guvernamentale.
Faptele de care este acuzată au avut loc în cursul activităţilor sale la o firmă de consultanţă, după plecarea ei, în 2017, din guvernul în care a intrat în 2013. În schimb, lidera conservatoare a fost achitată pentru un alt cap de acuzare, cel de „fraudă în formă agravată”.
Aceasta a primit ilegal despăgubiri în urma retragerii din viaţa politică, ascunzând venituri. Cu toate acestea, instanţa a constatat că nu a fost stabilit caracterul cert al prejudiciului, chiar dacă frauda a fost dovedită, sumele în cauză fiind rambursate integral de către inculpată, notează sursa menționată.
Cazul Ibizagate continuă să destabilizeze Austria
Această condamnare în primă instanţă provine din cazul Ibizagate, care continuă să destabilizeze Austria, o ţară de 9 milioane de locuitori în care ONG-urile denunţă un capitalism de conivenţă, favorizat de apropierea dintre aleşi şi sectorul privat.
Apariţia în 2019 a unui video filmat cu camera ascunsă pe insula spaniolă Ibiza în timpul vacanţelor unor politicieni austrieci, care dezvăluie practici potenţial frauduloase, a dus la deschiderea a numeroase investigaţii.
Scandalul l-a răsturnat de la putere pe fostul vicecancelar de extremă dreapta Heinz-Christian Strache, după care l-a prins din urmă pe fostul cancelar Sebastian Kurz, nevoit să demisioneze în octombrie 2021 sub acuzaţia de corupţie.
De asemenea, justiţia a început să se intereseze de Sophie Karmasin pentru că a suspectat-o că a efectuat sondaje de opinie fals măgulitoare, comandate de anturajul lui Kurz, pentru a-i accelera ascensiunea politică. Sursa menționată a notat că ancheta în acest caz este încă în desfăşurare.
Partidul conservator OVP, împovărat de aceste scandaluri, dar aflat încă la putere, se confruntă cu o scădere accentuată a popularităţii, iar extrema dreaptă a devenit din nou principala forţă politică din Austria, conform mai multor sondaje.