Un fost pilot al companiei JetBlue Airways Corp, a cărui cădere nervoasă din timpul zborul a dus la aterizarea de urgenţă a unei curse din 2012, a dat în judecată, vineri, operatorul aerian şi cere 14,9 milioane de dolari susţinând că ar fi trebuit să nu-i permită să se urce în carlingă pentru că ştia că este incapabil să zboare, informează The Guardian în ediţia online.
Clayton Osbon, în vârstă de 52 de ani, a deschis procesul la un tribunal federal din Manhattan, New York, la trei zile după prăbuşirea avionului Airbus A320 al Germanwings, în Alpii francezi, în urmă căreia au murit 150 de oameni. Autorităţile cred că prăbuţirea a fost produsă intenţionat de către copilot.
Osbon a dat în judecată compania Jet Blue la exact trei ani după căderea nervoasă petrecută la bordul unui avion care zbura între New York şi Las Vegas şi al cărui copilot era. Incidentul a dus la aterizarea de urgenţă pe aeroportul din Amarillo, în statul american Texas.
Decizia aterizării de urgenţă a fost luată după ce Osbon a început să alerge pe culoare, vorbind pe un ton foarte agresiv despre religie şi terorism şi făcând comentarii precum "Nu mergem la Vegas" şi "Ar trebui să începeţi să vă rugaţi acum". Pasagerii de la bordul acelui avion l-au imobilizat pe Osbon, iar copilotul aflat la bord a ajutat la efectuarea aterizării de urgenţă.
În cadrul procesului intentat vineri, Osbon a declarat că modul în care s-a comportat în timpul acelui zbor a fost provocat de "o convulsie cerebrală parţială complexă" pe care Jet Blue ar fi trebuit să o identifice înainte ca el să se urce la bordul avionului, după ce ratase o întâlnire de dinaintea decolării şi era ciufulit, confuz şi se mişca încet.
"Jet Blue nu a făcut niciun efort pentru a se asigura că Clayton Osbon, comandant, era apt de zbor. În loc, JetBlue a menţinut o cultură organizaţională menită să protejeze carierele membrilor echipajelor de zbor care erau inapţi de zbor în mod uşor demonstrabil", scrie în documentele depuse în instanţă.
Obson a spus că episodul la supus unor "momente de ruşine publică" în presă şi pe reţelele de socializare online şi i-a afectat posibilităţile referitor la cariera profesională.
După incident, un judecător federal l-a declarat pe pilot nevinovat pe motiv de nebunie temporară, după ce a fost acuzat de obstrucţionarea activităţii echipajului de zbor.
În procesul deschis vineri, JetBlue este acuzată de neglijenţă şi încălcarea contractului, iar companiei i se cer despăgubiri compensatorii de 4,85 milioane de dolari, alte 4,85 milioane ca despăgubiri punitive, aceeaşi sumă pentru afectarea reputaţiei şi stresul emoţional la care a fost supus Obson.
În New York, infracţiunile de neglijenţă în serviciu au termen de prescriere de trei ani.
Philip Stewart, un purtător de cuvânt al JetBlue, a declarat că operatorul aerian a susţinut cu tărie "acţiunile eroice ale echipajului, care a urmat procedurile clar stabilite privind siguranţa, atât înainte, cât şi în timpul zborului".
Avocatul lui Obson, Matthew McDonald a refuzat să comenteze.
Potrivit actelor depuse în instanţă, traumatismele cerebrale ale lui Obson nu au fost diagnosticate decât şa câteva luni după ce a fost arestat. De asemenea, documentele mai precizează că în timpul urmării tratamentului medical, Osbon nu a mai avut convulsii cerebrale şi că are dreptul de a conduce automobile.
SURSA: Agerpres