Fostul premier semnalează că anul 2021 începe prost pentru români, având în vedere că, în opinia sa, Guvernul Cîțu are toate șansele să rateze relansarea economică a României cu ajutorul banilor europeni.
România are toate șansele să rateze repornirea economiei
Fostul premier Mihai Tudose atrage atenția că România are toate șansele să rateze repornirea economiei cu ajutorul fondurilor europene. Acesta este îngrijorat de lipsa de transparență a Guvernului Cîțu în privința stadiului Planului Național de Redresare și Reziliență, dar și semnalelor ce vin din partea Comisiei Europene în această privință.
„2021 – Startul ratat. Anul a început prost pentru români, din cauza acestui nou guvern incapabil să acționeze pentru ieșirea din criza economică. Guvernul Cîțu continuă inerția și mascarada formelor fără fond prin care Guvernul Orban a paralizat România. Așa că suntem în pericol să ratăm șansa repornirii economiei cu ajutorul banilor europeni. Sunt îngrijorătoare lipsa de transparență a Guvernului privind stadiul Planului Național de Redresare și Reziliență și semnalele critice de la Comisia Europeană vizând ritmul și inadecvarea strategiei românești cu obiectivele și regulile pachetului UE de redresare.
Au trecut peste două săptămâni de la instalarea cabinetului Cîțu. Noii miniștri au pornit la drum, în plină criză, cu o vacanță din care încă nu s-au întors. Au fost nenumărate avertismente că banii UE cu care PNL a defilat păgubos în campania electorală se pot dovedi la fel de iluzorii ca vaccinarea rapidă anti-Covid. Iată că 2021 se dovedește, din start, un nou an de sacrificiu pentru români…”, a scris Mihai Tudose.
Strategia Guvernului ratează obiectivele convenite la nivelul UE
Acesta mai spune că este cunoscut la Bruxelles faptul că strategia Guvernului nu se încadrează în țintele convenite la nivelul Uniunii Europene.
„Ce ne mai amenința propaganda oficială că se înghesuie vaccinurile și banii de la UE la granițe! Dozele vin cu țârâita și sunt administrate în ritm de melc și fără nici o logică. Iar despre prefinanțarea proiectelor din Planul National de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ni se spune că s-ar putea să vină prin vară, dar – atenție! – în funcție de finalizarea și calitatea planului național. Este obligația Guvernului să facă public stadiul și conținutul programelor prin care vrea să acceseze fondurile pentru redresare!
La Bruxelles se știe cu precizie că strategia generală comunicată de Guvernul României nu se încadrează în țintele convenite la nivelul UE. Însăilarea de generalități și șabloane trimisă la Comisia Europeană ratează obiectivele de tranziție ecologică, digitalizare, cercetare și dezvoltarea infrastructurii. Și asta pentru că nu a fost elaborată în prealabil o Strategie Energetică Națională, iar guvernanții nu înțeleg miza informatizării serviciilor publice și ignoră potențialul alocării substanțiale (37%) pentru combaterea schimbărilor climatice – bani ce pot susține dezvoltarea sistemelor de irigații, protecția anti-grindină și împăduririle atât de necesare”, mai scrie Tudose.
Tudose: Digitalizarea prevăzută în PNRR este o bătaie de joc
Mihai Tudose dă ca exemplu digitalizare, unde Comisia Europeană a stabilit o alocare de 20%, iar PNRR prevede doar puțin peste 2%.
„Un alt exemplu: pentru digitalizare, Comisia Europeană a stabilit o alocare de 20%, în vreme ce PNRR prevede 2,12%. Ce șanse are bătaia asta de joc să obțină aprobarea la Bruxelles? Școala online, informatizarea administrației publice, a sistemului medical și a celui judiciar, digitalizarea ANAF – ce prăpastie hidoasă între lozinci și voință!…
În condițiile astea, când auzi un politruc penelisto-pluserist papagalicind despre Revoluția Fondurilor Europene în România, îți amintești inevitabil vorba lui Grigore Vieru: ”cât caracter, atâta țară””, a scris Mihai Tudose în postarea sa de pe Facebook.