Un fost premier și președinte PSD anunță dezastrul: Sunt tot mai multe crize!

Omul care a condus PSD cu mână de fier și care a fost aproape de a ajunge președintele României spune că partidul care l-a consacrat traversează o perioadă dificilă. O criză majoră în PSD ar putea însemna o criză și pentru România, având în veder dominația absolută din Parlament.

Adrian Năstase a publicat vineri pe blogul său o analiză a situației în care se află în prezent Partidul Social Democrat.

"De-a lungul anilor petrecuți în politică, eu am considerat că nu poți să gestionezi eficient mai mult de trei crize în același timp. Nu știu dacă  considerați corectă această teorie, dar eu țîn la ea și, mai ales, am ținut seama de ea.În momentul de față, pare că PSD are de gestionat, în același timp, tot mai multe crize – tensiunea cu Bruxelles-ul, cu PES, cea cu Comisia de la Veneția, relația complicată cu Palatul Cotroceni, cu procurorii, cu SRI, cu SIE, cu STS, cu unele ambasade de la București,  cu Patriarhia Ortodoxă, cu consecințele pestei porcine, cu posibile tensiuni legate de o nouă lege a pensiilor, relația cu ALDE și formularea finală a legii off shore, candidatura Alianței la președinție (în condițiile în care nu a fost pregătit un candidat vizibil al PSD), consecințele invalidării referendumului, OUG-ul pe chestiunile justiției și legile justiției în ansamblu, modificarea codului penal și a codului de procedura penală,  seceta din ultimile luni, creșterea robor dar și a datoriei publice, înăsprirea  condițiilor de creditare, insatisfacția în legătură cu lipsa de rezultate în construirea de autostrăzi, nemulțumirile legate de condițiile de desfășurare a adunărilor publice, creșterea prețurilor la electricitate și la gaze, sentimentul scăderii nivelului de profesionalism în administrație și blocajele birocratice determinate de frică de a lua decizii, profilul coborât în politică externă în ceea ce privește UE și  zona Balcanilor sau cea a Europei Centrale, decizia mutării ambasadei române la Ierusalim, așteptările legate de președinția Consiliului UE, așteptările legate de marcarea în țară sau în străînătate a Centenarului, dificultatea relației cu Udmr, congresul partidului lui Ponta, etc", a spus fostul premier.