Orce șef de stat din România este în pericol de a-și pierde privilegiile de fost președinte, cum ar fi locuință de protocol, indemnizație, mașina de serviciu și paza, asta dacă se decide definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.
Președinții României considerați colaboratori ai Securității își pierd drepturile
În acest caz, nu va mai beneficia de drepturile acordate prin lege unui fost președinte în România, după cum a decis Comisia juridică a Camerei Deputaților recent, după ce a avizat un proiect de lege în acest sens în ultimele zile, după ce acesta fusese adoptat tacit de Senat încă de anul trecut.
”Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de șef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcție prin referendum și nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia”, este forma propusă pentru votul final în Camera Deputaților.
Proiectul urmează să fie supus votului final al Parlamentului, ca apoi să ajungă la promulgare la președintele Iohannis.
Ce spune legea în vigoare
Potrivit legii în vigoare, persoanele care au avut calitatea de șef al statului român beneficiază pe durata vieții de următoarele drepturi: a) folosință gratuită a unei locuințe de protocol, cu destinația de reședința, care cuprinde și un spațiu cu destinația de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar; b) o indemnizație lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizația acordată Președintelui României în exercițiu; c) pază și protecție, precum și folosință gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecție și Pază.
Traian Băsescu ar fi vizat de noua lege
În septembrie 2019, Curtea de Apel București, instanță de fond, a admis acțiunea CNSAS și a decis că fostul președinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Actualul europarlamentar a făcut recurs la Secția de contencios administrativ de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit pentru 5 noiembrie 2021 începerea judecării acestui recurs. Dacă proiectul va fi adoptat de Parlament și promulgat, iar Băsescu va pierde recursul la Înalta Curte, atunci fostul șef de stat își va pierde și privilegiile pe care le are în prezent.
Proiectul, depus de PSD
Anul trecut, deputatele PSD Steluța Cătăniciu și Grațiela Gavrilescu au inițiat un proiect de lege care urmărește completarea condițiilor în care un fost șef de stat își poate pierde drepturile conferite la încetarea mandatului. Potrivit proiectului, aceste drepturi ar urma să înceteze și dacă în cazul unui fost președinte s-a constatat că a avut calitatea de colaborator al securității sau ca urmare a demiterii din funcție prin referendum.
Sursă foto: Inquam Photos / Ilona Andrei