Mihai Tudose a pus la punct partidele aflate în fruntea țării. Acesta spune că neînțelegerile României cu UE s-au creat din cauza lor.
„Ziua Europei este și ziua României!
În aceeași zi, în urmă cu 69 de ani, Robert Schuman (ministrul francez de externe) propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. Această propunere este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene. În fiecare an pe 9 mai sărbătorim pacea și unitatea în Europa.
De 12 ani România este stat membru al UE. România este pe locul 7 ca populație și pe locul 9 ca suprafață (din 28 de state membre).
În această zi aniversară vă propun să ne punem întrebarea: ce face sau ar trebui să facă România pentru UE? Ce face UE pentru România știm – libera circulație în spațiul european, acces la fonduri nerambursabile etc. Dar, ce face România pentru UE? Cu niște guvernanți care în ultimul timp acuză UE că nu tratează România așa cum ar merita, că UE nu ne respectă… Păi, respectul se câștigă, nu se cere prin scandaluri și prin reprezentanți analfabeți și incompetenți!
Românii care muncesc în UE și sunt serioși sunt respectați și apreciați pentru comportamentul lor!
România este parte a UE, este un nonsens ca reprezentanții noștri să fie împotriva unui organism din care țara face parte din dorința expresă a poporului român. Pe termen lung, această atitudine ne va costa ca țară, nu vom mai conta în deciziile de la nivel european, care ne afectează în mod direct. De aceea este important să producem o schimbare: prin alegerile europarlamentare să trimitem Români Competenți să ne reprezinte, să fim parte respectată în decizia europeană! Să nu ne fie rușine cu cei care ne conduc și ne reprezintă!
Legătura României cu UE nu poate fi redusă la accesul la banii europeni, nu ar trebui să fie un scop în sine!
Legătura României cu UE este mult mai complexă și ar trebui să fie definită prin obiective strategice naționale, iar accesul la banii europeni să reprezinte un rezultat. De aceea avem nevoie de Români Competenți care să ne reprezinte în UE!
România deține un potențial remarcabil de dezvoltare, iar statutul de stat membru al UE este elementul care poate fructifica acest potențial.
La mulți ani, Europa! La mulți ani, România!”, a scris Mihai Tudose pe Facebook.