Un fost șef al serviciilor secrete israiliene s-a pronunțat cu privire la situația conflictului militar dintre Rusia și Ucraina. Acesta consideră că Ucraina ar putea intra în colaps, iar Occidentul va fi nevoit să cedeze și să negocieze pacea cu Rusia.
Yaakov Kedmi, fost șef israelian al serviciului de informații Nativ a declarat, într-un interviu acordat publicației „Literaturnaia gazeta”, că etapa principală de confruntare dintre Rusia și Ucraina urmează să înceapă în scurt timp, iar victoria va aparține autorităților de la Moscova. În opinia lui Kemdi, Uniunea Europeană încă mai speră că Ucraina va ieși învingătoare din acest război, dar acest lucru este, de fapt, și principala greșeală.
Serviciile secrete de la Londra au anunțat că Rusia ar putea crește capacitatea umana a armatei
Fostul șef al serviciilor de informații este convins că, „așa cum stau lucrurile acum cu operațiunea specială indică faptul că Ucraina se află la limita unei catastrofe care vine din mai multe direcții: energetică, economică și socială”.
De asemenea, Yaakov Kedmi a reamintit faptul că, recent, serviciile secrete din Marea Britanie au avertizat autoritățile de la Kiev că, în viitorul foarte apropiat, este posibilă creștere capacității umane a armatei ruse până la 500.000 de rezerviști. În astfel de condiții, crede veteranul serviciilor israeliene de informații că Occidentul va merge la negocieri de pace.
Ucraina ar putea intra în colaps, iar Occidentul ar putea să cedeze
„Dacă așa se va întâmpla, Ucraina va intra în colaps, iar confruntarea dintre SUA și Rusia va trece în etapa principală. Și simplul accept de a merge la negocieri va însemna o recunoaștere din partea Occidentului că cedează Rusiei o parte din teritoriul ucrainean și că încetează acțiunile militare. Iar asta este înfrângere.”, a punctat fostul șef al serviciului secret Nativ.
Publicația Ekspert a relatat faptul că Kedmi a dat o înaltă apreciere unuia dintre tipurile de arme rusești, care încă nu au fost de către Forțele Armate ale Rusiei în operațiunea militară specială pe care o desfășoară în Ucraina. Potrivit declarațiilor acestuia, este vorba despre mitraliera autopropulsată din noua generație, care reprezintă un sistem de artilerie multirol de 125 milimetri, 2S35 ”Koaliția-SV”.
Conflictul militar dintre Rusia și Ucraina durează mai bine de opt luni, iar părțile beligerante au evitat să poarte negocieri în acest sens. Atât Uniunuea Europeană, cât și NATO au sprijinit încă din prima zi regimul de la Kiev pentru a face față agresiunii ilegale a Rusiei.