Un fost vicepreşedinte al IBM, Robert Moffat, va pleda vinovat, alături de alte 11 persoane, în scandalul referitor la folosirea de informaţii confidenţiale de către fondul de hedging Galleon, potrivit unui document depus marţi la un tribunal american. Moffat a fost arestat şi acuzat de fraudă în octombrie 2009, împreună cu principalii acuzaţi în acest caz, fondatorul Galleon, Raj Rajaratnam, şi fostul trader al companiei New Castle Funds, Danielle Chiesi. Procesul referitor la
Un fost vicepreşedinte al IBM, Robert Moffat, va pleda vinovat, alături de alte 11 persoane, în scandalul referitor la folosirea de informaţii confidenţiale de către fondul de hedging Galleon, potrivit unui document depus marţi la un tribunal american.
Moffat a fost arestat şi acuzat de fraudă în octombrie 2009, împreună cu principalii acuzaţi în acest caz, fondatorul Galleon, Raj Rajaratnam, şi fostul trader al companiei New Castle Funds, Danielle Chiesi.
Procesul referitor la folosirea informaţiilor confidenţiale de către Galleon este cel mai amplu caz de acest tip din istoria SUA. Moffat, în vârstă de 53 de ani, a fost vicepreşedinte la IBM ş ia fost considerat, la un moment dat, un posibil candidat la funcţia de director general al grupului. În prezent, Moffat nu mai deţine niciun post la IBM.
Potrivit acuzaţiilor, Chiesi şi Moffat au discutat, în august 2008, despre o tranzacţie confidenţială negociată de compania AMD cu investitori din Abu Dhabi. Moffat a avut acces la informaţii confidenţiale întrucât, în cadrul tranzacţiei, IBM ar fi obţinut o licenţă pentru o parte din operaţiunile AMD care ar fi urmat să fie separate de această companie.
Rajaratnam şi Chiesi pledează nevinovat iar procesul lor penal va începe în octombrie.
Majoritatea dovezilor împotriva celor 21 de directori, traderi şi jurişti puşi sub acuzare au fost obţinute prin înregistrări şi colaboratori. Astfel, opt dintre apropiaţii lui Rajaratnam au semnat acorduri de colaborare cu procuratura federală şi ar putea fi chemaţi să depună mărturie în proces.
SURSA: Mediafax