Negocierile începute în iunie s-au finalizat la începutul lunii octombrie, iar spațiile au fost închiriate în parcuri logistice ale CTP Romania și Helios Phoenix Group.
Prima tranzacție se referă la extinderea cu 10.000 mp a depozitului Pepsi din parcul logistic CTPark Bucharest de la km 13 al autostrăzii A1. Este vorba de un spațiu aflat într-o clădire nouă, a cărei construcție s-a încheiat chiar în cursul acestei luni.
„Extinderile PepsiCo din zona capitalei arată de asemenea că sectorul românesc al real estate-ului industrial și logistic are încă potențial de expansiune. Partea de sud a Bucureștiului devine și ea interesantă pentru investitori în pofida problemelor legate de infrastructura rutieră. Sperăm ca acest interes să se concretizeze cu noi dezvoltări în viitorul apropiat”, a declarat Marian Orzu, Managing Partner al Dunwell.
A doua tranzacție a implicat Star Foods, marcă aflată în portofoliul PepsiCo din 2004. Este vorba de un spațiu de 17.000 mp situat în parcul logistic Olympian Park East Bucharest din Popești-Leordeni, parc deținut de Helios Phoenix Group. Clădirea aflată în construcție are programată livrarea în luna martie a anului viitor.
„Tranzacția semnată în această toamnă confirmă nevoia clienților pentru spații logistice în această parte a capitalei. Interesul pentru zona de sud a Bucureștiului este în creștere, iar noi suntem pregătiți să răspundem la această cerere”, a spus Athos Myrianthous, Director de Dezvoltare în cadrul Helios Phoenix Group.
Echipa Dunwell are în derulare, în prezent, mai multe proiecte ce implică tranzacționarea unor spații industriale și logistice la nivel național și a căror finalizare este așteptată până la finele acestui an.