Potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial, compania aeriană TAROM, care are 1.800 de angajaţi, a anunțat o campanie de restructurări, în termen de două săptămâni.
700 de posturi din companie sunt vizate de această măsură de restructurare. Se pare că motivul principal în luarea acestei decizii îl reprezintă faptul că compania nu a avut încasările la care se aştepta în această perioadă din cauza restricţiilor impuse de autorităţi pe fondul crizei de coronavirus.
Ce salariu au angajații TAROM
Potrivit documentului citat, de la un număr mediu de salariaţi de 1.607, TAROM va rămâne la finele anului cu 1.233 de angajaţi.
Ministrul Transporturilor a declarat, la începutul lunii iunie, că TAROM poate fi salvată doar „printr-o restructurare la sânge”.
În ceea ce privește câştigul mediu lunar la TAROM, acesta este 7.282 lei, după un calcul făcut pe baza cheltuielilor de natură salarială.
Legat de cheltuielile de natură salarială ale companiei vor fi anul acesta de 140,444 milioane de lei, din care 137,985 milioane de lei cheltuieli cu salariile, iar 2,459 milioane de lei reprezintă bonusuri.
Totodată, bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei are prevăzute cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal, care însumează 24,464 milioane de lei. De asemenea, cheltuielile aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete sunt de 1,978 milioane de lei.
Un zbor special pe 13 august
Într-o postare pe pagina de facebook, compania TAROM a anunțat că va opera un zbor special de repatriere, București-Beirut-București, în data de 13 august.
Cursa va decola de la București la ora 17.00 și va ateriza la Beirut la ora 19.20. Apoi, decolarea din Beirut este prevăzută pentru ora 20.35 și aterizarea la București la ora 23.05.
Toți pasagerii care sosesc în Liban trebuie să prezinte un rezultat negativ al unui test molecular (tip PCR), prelucrat de un laborator acreditat în țara de reședință, care să fie realizat cu cel mult 96 de ore înainte de plecarea spre Liban. Pasagerilor care nu vor prezenta un test molecular negativ (tip PCR) nu li se va permite îmbarcarea în aeronave cu destinația Liban.