Stada va inaugura prima fabrică de medicamente din România construită de la zero în ultimii 30 de ani
Compania farmaceutică germană Stada se pregătește să inaugureze miercuri prima fabrică de medicamente construită de la zero în România în ultimele trei decenii, după ce, au fost publicate anunțuri de angajare pentru noua unitate.
La începutul anului 2022, Stada a anunțat inițierea acestui proiect, care reprezintă o investiție de peste 50 de milioane de euro în Turda, județul Cluj, finanțată parțial prin ajutor de stat.
Stada se așteaptă să atingă în următorii 3-5 ani obiectivul de a se poziționa în Top 5 al producătorilor de medicamente generice din România, conform declarațiilor recente ale CEO-ului Peter Goldschmidt.
În luna aprilie a acestui an, s-a anunțat că Stada a demarat negocierile cu potențiali cumpărători pentru afacerea sa, iar tranzacția ar putea evalua compania la aproximativ 8 miliarde de euro.
Conducerea companiei germane a inițiat o serie de întâlniri cu aproximativ 12 investitori. Printre companiile interesate se numără Clayton Dubilier & Rice, CVC Capital și KKR.
Discuțiile se desfășoară în contextul unei analize a opțiunilor disponibile realizată de proprietarii Stada, Bain Capital și Cinven, care includ și posibilitatea unei oferte publice inițiale (IPO). În ciuda negocierilor în curs, nu s-au luat încă decizii definitive privind vânzarea.
Inițial, proprietarii își propuseseră o evaluare în jur de 10 miliarde de euro. Totuși, așteptările venite din partea potențialilor cumpărători sugerează că o evaluare de peste 8 miliarde de euro ar putea fi mai realistă, scrie profit.ro.
Compania a separat operațiunile cu Rusia într-o entitate distinctă
Într-o mișcare strategică de anul trecut, Stada a decis să separe operațiunile din Rusia într-o entitate distinctă, o alegere determinată de sancțiunile impuse Rusiei în urma conflictului. Această separare este considerată un pas crucial pentru facilitarea vânzării companiei.
Compania germană, care își desfășoară activitatea în Europa, Orientul Mijlociu și Asia-Pacific, a raportat anul trecut o creștere de 19% a profitului înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare (EBITDA), atingând suma de 802 milioane de euro.
Stada Arzneimittel este activă în aproximativ 120 de țări, având în jur de 50 de reprezentanțe și 20 de fabrici, cu un personal ce depășește 12.500 de angajați. În România, grupul Stada își desfășoară activitatea prin intermediul Stada M&D, care se ocupă cu vânzarea produselor farmaceutice, și Stada Hemofarm, care funcționează ca un laborator de testare a produselor farmaceutice și auditare a calității.