Un gigant închide 60 de magazine în 2021. Trece în online
Disney a trimis miercuri un comunicat de presă în care precizează că va închide cel puțin 60 dintre magazinele sale din America de Nord. Compania a mai anunțat că dorește să se concentreze pe activitățile din mediul online.
„Comportamentul consumatorului s-a orientat spre cumpărături pe internet şi, în acelaşi timp, pandemia a schimbat ceea ce se aşteaptă consumatorii de la un retailer”, a declarat în comunicat Stephanie Young, responsabilă din cadrul Disney.
O posibilă viitoare platformă de vânzări
În comunicatul trimis, Disney arată că dorește să dezvolte o platformă de vânzări „shopDisney” şi să o integreze mai bine în aplicaţiile mobile dedicate parcurilor sale de distracţii şi în prezenţa sa pe reţelele de socializare.
Aceste modificări vor fi însoţite de crearea de noi produse ale diferitelor mărci deţinute de Disney (îmbrăcăminte pentru adulţi, „streetwear”, produse pentru casă şi alte produse derivate).
Compania nu a precizat locațiile magazinelor care se vor închide și nici numărul celor care își vor pierde locul de muncă.