Reacție importantă venită din Europa după ce președintele Donald Trump a amenințat recent că va închide un important gigant IT din SUA. Acesta este invitat să se mute în Europa.
Dacă Donald Trump îşi pune în aplicare ameninţarea sa de a închide Twitter, după ce compania i-a atenționat pe utilizatori că două postări ale președintelui sunt îndoielnice, rețeaua de socializare este binevenită în Germania, a spus, un oficial german, jumătate în glumă, jumătate în serios, chiar pe Twitter, scrie adevărul.ro.
Scandal după decizia Twitter
După ce compania privată Twiiter a avertizat utilizatorii să verifice faptele în cazul a două postări ale preşedintelui american Donald Trump privind votul prin corespondenţă, Thomas Jarzombek, oficialul german pentru tehnologie şi start-up-uri a lansat o „invitaţie” de relocare a platformei în Germania pe care a descris-o chiar în aceşti termeni.
„Aici aveţi libertate deplină să criticaţi guvernul dar şi să contracaraţi ştirile false. Avem un ecosistem grozav pentru tehnologie şi start-up -uri, iar compania voastră s-ar potrivi perfect. Vă voi deschide uşile să veniţi aici”, a scris acesta pe Twitter.
Trump urmează să ia măsuri contra Twitter prin semnarea unui ordin executiv. Preşedintele Trump a susţinut eronat că toţi locuitorii din California primesc buletine de vot pentru alegeri, adevarul fiind că doar cei înregistraţi ca alegători le primesc. Oferta oficialului german vine în contextul în care Germania are o relaţie complicată cu giganţii reţelelor sociale americane care pot fi amendaţi cu până la 50 de milioane de euro dacă nu au grijă să elimine conţinutul motivat de ură de pe platformele lor.