Kostas Loukas are o experiență de 8 ani la Microsoft, timp în care și-a dezvoltat capabilități recunoscute de conducere în arii cum sunt Management General, Marketing, Operațiuni și Finanțe. Kostas și-a început cariera la Microsoft Grecia în rolul de Controlor Financiar în anul 2005, după care timp de trei ani a ocupat rolul de director financiar și Administrativ. În 2009, timp de un an, Kostas a fost drector general interimar al Microsoft Grecia și în 2010 a fost numit director de Marketing și Operațiuni în cadrul aceleiași companii. Începând cu luna ianuarie 2012, Kostas a condus afacerile Microsoft pentru Cipru și Malta.
„Suntem încântați să îl anunțăm pe Kostas Loukas în calitatea de Director General al Microsoft România. Kostas aduce în acest rol o experiență impresionantă, prin rolurile avute anterior în Microsoft și în alte companii multinaționale. Pentru a identifica cea mai potrivită persoană pentru acest rol, am efectuat o căutare extinsă, în rândul unor candidați foarte bine pregătiți, atât din România cât și din afara țării, din Microsoft și din afara companiei și suntem încântați de rezultatul final”, a declarat Don Grantham, președinte, Microsoft Central & Eastern Europe,
Kostas va începe noul rol astăzi, 10 aprilie 2013 și se va muta împreună cu familia în București în mai 2013.
Înainte de a veni la Microsoft, Kostas a lucrat trei ani pentru Coca-Cola Southeast Europe, având mai multe roluri manageriale. Cariera sa include și o perioadă petrecută la P&G, rol în care a sprijinit echipe de marketing și de vânzări din perspectiva unui profesionist în finanțe.
Kostas a absolvit un program de Executive MBA la INSEAD, studii masterale în Finanțe la London School of Economics și este licențiat în Economie de Universitatea din Atena.