Compania 3Z Residence, parte a unui grup specializat în reţele electrice de înaltă tensiune deţinut de oameni de afaceri români, a anunţat că investeşte 10 mil. euro într-un ansamblu rezidenţial cu 66 de apartamente ce va fi construit în fostul cartier evreiesc din Bucureşti.
De când şi-a diversificat afacerile din energie şi pe sectorul imobiliar, grupul 3Z a finalizat patru ansambluri rezidenţiale de mici proporţii în Bucureşti, Piatra Neamţ şi Iaşi, în care locuiesc circa 300 de familii.
Construcția proiectului denumit Carmen Sylva Royal Class Apartments a început în luna august a acestui an și va fi finalizată la sfârşitul anului 2019.
„Sunt încântat că suntem primii dezvoltatori români care au oportunitatea să construiască un astfel de ansamblu, unic îl consider eu, pentru că vorbim despre una dintre cele mai frumoase clădiri arhitecturale din București, printre puţinele care își vor păstra în proporție de 100% fațada istorică. Reconsolidăm şi păstrăm faţadele existente, iar pentru finisarea acestora folosim tehnologii și materiale din perioada construcţiei lor, adică din anii 1900”, a declarat Alexandru Zamfir, Directorul General al 3Z Residence, dezvoltatorul proiectului.
De procesul de vânzare Carmen Sylva Royal Class Apartments se ocupă firma de consultanţă imobiliară The Concept Group.