DIICOT anunță trimiterea în judecată a unui hacker din Craiova. Potrivit sursei citate, acesta a săvârșit mai multe infracțiuni, printre care spargerea rețelelor informatice ale unor mari companii, urmând ca apoi să ceară recompense.
La momentul actual, hackerul a fost trimis deja în judecată și se află în stare de arest preventiv, se arată într-un comunicat transmis marți de DIICOT. În ceea ce privește acuzațiile aduse, sursa citată precizează că printre ele se numără: acces neautorizat la un sistem informatic, operaţiuni ilegale cu dispozitive informatice sau programe informatice, alterare a integrităţii datelor informatice, interceptare ilegală a unor transmisiuni informatice, transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic, operaţiuni ilegale cu dispozitive informatice sau programe informatice, perturbare a funcţionării sistemelor informatice şi şantaj.
Ce făcea, de fapt, hackerul
Conform cercetătorilor realizate de cei de la DIICOT, hackerul a reușit să obțină accesul la reţelele informatice ale unor companii medii şi mari din România, dar şi din alte state, de unde ar fi extras volume mari de date.
Referitor la scopul acestuia, DIICOT precizează că hackerul a șantajat apoi companiile vizate, amenințându-le că va expune toate informațiile în mediul public. Pentru a nu face acest lucru, acesta cerea sume diferite de bani însă sub formă de criptomonede.
În ceea ce privește numărul persoanelor afectate, cei de la DIICOT au identificat alte trei persoane vătămate, dintre care o persoană juridică şi două persoane fizice, acestora din urmă interceptându-le traficul de date de la punctele de acces wifi pe care le deţineau.
Șantaj de 300.000 de dolari
În cazul persoanei juridice, procurorii precizează că în luna decembrie 2021, hackerul a pătruns fără drept în sistemele informatice ale companiei prin exploatarea unor vulnerabilităţi ale sistemelor informatice şi ar fi instalat o aplicaţie maliţioasă tip ransomware, prin intermediul căreia ar fi criptat datele informatice stocate.
Ulterior, a fost rulat un mesaj specific atacurilor de acest tip cu privire la plata a 300.000 USD în schimbul decriptării datelor, se mai arată în comunicatul DIICOT.
În test sens, s-au instituit măsuri asigurătorii, în vederea recuperării prejudiciului în valoare de 360.000 de lei. Documentarea activităţii infracţionale a fost făcută cu sprijinul Europol şi FBI, iar la activităţi au participat specialişti din cadrul Europol – EC3, pentru sprijin tehnic şi analitic, mai arată sursa citată.