Introducerea unui impozit în sistemul bancar reprezintă doar una din măsurile prin care se poate atinge obiectivul de stabilitate financiară, alte opţiuni vizând înăsprirea reglementărilor privind fondurile proprii sau capitalul instituţiilor de credit, a declarat şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn.

„Este alegerea fiecărui stat”, a afirmat directorul executiv al FMI, cu ocazia reuniunii de primăvară a ţărilor membre FMI.

Anumite state ar putea prefera reglementări mai stricte în privinţa fondurilor proprii sau capitalului, a adăugat el.

Directorul general al FMI a subliniat că este esenţial ca toate măsurile destinate îmbunătăţirii gradului de stabilitate financiară să fie luate în mod coordonat, pentru a se evita distorsionarea concurenţei.

Miniştrii de Finanţe ai G20 au discutat vineri asupra unei propuneri a Fondului privind introducerea a două impozite pentru instituţiile financiare. Un impozit s-ar aplica pasivului băncilor, bazat pe profilul de risc al companiei, iar celălalt pe profit şi remuneraţii.

Anumite state, precum Brazilia, Canada şi Elveţia, consideră că un impozit impus băncilor nu este necesar şi nu reprezintă cea mai bună soluţie pentru limitarea riscului. În schimb, SUA, Franţa, Germania şi Marea Britanie sunt ţări care preferă taxarea companiilor financiare.

SURSA: Mediafax