Un inspector ANAF a adus şpaga înapoi pentru că era prea puţin!

Procurori de la DNA Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a inspectorului antifraudă Alexandru Bogdan Cojocaru, pentru luare de mită, şi a administratorului unei societăţi comerciale, Ciprian Vasile Ciocan, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.

 

Potrivit unui comunicat al DNA remis luni AGERPRES, în perioada 2015 – 2016, cu ocazia unui control ce se desfăşura la o societate comercială, Alexandru Bogdan Cojocaru, în calitate de inspector antifraudă la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Regională Antifraudă 5 Deva, a pretins mită de la un om de afaceri (denunţător în cauză), prin intermediul lui Ciprian Vasile Ciocan, în schimbul favorizării firmei respective.

'În acest context, inculpatul Cojocaru Alexandru Bogdan nu a încheiat niciun act final de control ori inspecţie fiscală, mai mult a întreprins acţiuni de tracasare a reprezentanţilor societăţii controlate, materializate prin solicitarea repetată de documente şi invitarea acestora la sediul instituţiei din municipiul Deva şi efectuarea de verificări paralele ce priveau alte aspecte decât obiectul principal al controlului, finalizate prin aplicarea unor sancţiuni contravenţionale minore, toate cu scopul de a pune presiune şi a-i determina în cele din urmă să accepte condiţiile impuse, respectiv de a accepta să dea cu titlu de mită anumite foloase materiale ori pecuniare', se arată în comunicat.

Pe data de 2 iunie, omul de afaceri i-a remis lui Ciprian Vasile Ciocan suma de 2.100 lei. A doua zi, inspectorul s-a prezentat la sediul firmei şi a returnat cei 2.100 lei, lăsând să se înţeleagă că suma remisă nu ar fi suficientă şi de aceea a restituit-o.

În cursul zilei de 7 iunie, omul de afaceri s-a întâlnit cu Alexandru Bogdan Cojocaru, ocazie cu care acesta din urmă i-a reproşat că nu l-a căutat mai repede pentru că lucrurile ar fi putut fi rezolvate mai demult, dar că ele se pot aranja şi în această fază, 'dar prin toamnă'. În continuare, inspectorul antifraudă i-a oferit consultanţă denunţătorului, sfătuindu-l să deschidă o firmă unde să transfere toate activele societăţii vizate de control, care ulterior urma să fie închisă.

'De asemenea, pentru a tergiversa rezultatul final al controlului, inculpatul Cojocaru Alexandru Bogdan i-a mai spus omului de afaceri ca pe data de 9 iunie 2016, când acesta din urmă era invitat la sediul Direcţiei Regionale Antifraudă Deva, să prezinte mai puţine acte decât cele solicitate şi să facă o nouă cerere pentru a obţine o amânare a termenului de depunere a documentelor', precizează DNA.

Mai mult, inculpatul l-a asigurat pe denunţător că între timp el se va ocupa ca lucrurile să evolueze într-o manieră favorabilă, întrucât urmează să se schimbe şi conducerea, iar cu noul şef se înţelege mai bine.

'Nici de această dată inspectorul antifraudă nu a fost mulţumit de suma de bani oferită de denunţător, lăsând să se înţeleagă că cei 10.000 lei pe care a vrut să-i remită omul de afaceri sunt prea puţini', mai spun procurorii anticorupţie.

Ei menţionează că, în cadrul întâlnirii avute, Alexandru Bogdan Cojocaru a manifestat un comportament extrem de precaut, încercând chiar să-l percheziţioneze pe denunţător în vederea depistării unor eventuale mijloace de înregistrare.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiş, cu propunerea de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.