Ionuţ Riteș știe ce spune. Are expertiză în zona de intelligence și în domeniul protecției informațiilor clasificate, ocupând, pe rând, funcțiile de șef al Biroului pentru protecția informațiilor clasificate și pe cea de director al Direcției Afaceri Interne la Camera Deputaților. Autor a mai multor lucrări cu relevanță în domeniu, este președinte al Centrului de Strategii Aplicate și Secretar general al revistei Diplomacy&Intelligence.
Dar spionaj industrial mai există?
Ionuț Riteș: Aproape întotdeauna, informația de calitate este cea care face diferența între succes și eșec. În cazul spionajului industrial, un secret obținut de la concurență creează cu certitudine un avantaj comercial. Cu toate că o bună parte din informații sunt publice, deci se obțin prin mijloace legale, unele corporații consideră că un mod mai bun de a obține o informație este prin căi ilicite. În Statele Unite ale Americii și Europa Occidentală există corporații considerate a fi de interes strategic. Aceste companii beneficiază uneori, fără nicio recunoaștere oficială, de sprijinul unor state, și, pe cale de consecință, se poate presupune că și de sprijinul unor structuri de intelligence ale statelor respective.
Cel mai ușor de intuit acest fapt este determinat de exemplul zonei industriei de armament și de zona cyber, statele lucrând cu conceptul, legal definit, de contractori privați. Spionajul industrial folosește metode ilegale de obținere a informației, cum ar fi: recrutarea unor angajați din partea concurenței, interceptarea ilegală și supravegherea operativă, filajul pe momente de interes și multe altele, dorind să obțină de la aspecte simple, cum ar fi listele clienților, până la informații sensibile din domeniul cercetării, experimentelor ori planurile unui viitor prototip. Dar ce este de reținut, este faptul că, spionajul industrial nu se mai realizează de multă vreme de către serviciile de intelligence, ci de către marile corporații, nefiind apreciat, încă, la adevărata lui valoare, în sensul vulnerabilităților și pagubelor create, explică Ionuț Riteș.
Cu ochii larg deschiși, despre GDPR
Iată tot ce trebuie să știți despre Datele cu caracter personal, în expunerea unui expert
Ionuț Riteș: Datele cu caracter personal sunt acele date care conduc direct sau indirect la identificarea unei persoane. Cu siguranță că aceste date trebuie protejate. Însă, atunci când reglementezi un domeniu, filosofia de la care pleci este legată în primul rând de vulnerabilitățile sociale existente, intenționându-se ca, printr-un cadru legal, să se înlăture un fenomen care prezintă riscuri. Adică, legiuitorul a considerat că există niște riscuri în societate, cum ar fi furtul acestor date și folosirea lor în alte scopuri. Astfel, în expunerea de motive, s-a invocat probabil riscul persoanei, iar în final, actul normativ a desemnat persoana ca fiind câștigătoare în lupta cu cei care doresc aceste date. Nimic mai nobil. Din ce am sesizat personal, au existat și există cazuri de transferuri de date, fără știința și acordul persoanei, însă eu nu am văzut acest aspect la dimensiunea unui fenomen în sensul riscului personal. Dar acest lucru nu minimizează importanța GDPR. Dezvoltarea IT și informatizarea societății conduc la amplificarea riscurilor de furt a datelor personale. Cea mai cunoscută metodă de furt de identitate rămâne phishing-ul. Deja este cunoscut faptul că furtul datelor personale este folosit în advertising, dar și ca mecanism de influențare a unor mase, exemplul cel mai elocvent fiind Cambridge Analytica. Analytica, o companie americană, a reușit să obțină datele a peste 50 de milioane de utilizatori Facebook, pe care le-ar fi utilizat pentru a înțelege psihologia utilizatorilor și a le influența votul în favoarea lui Donald Trump sau a Brexit-ului. Totodată, am identificat indirect un câștigător al acestui regulament european. Și aș dori să exemplific. Dacă o persoană are o afacere de mici dimensiuni, nu își va permite o reclama în audio vizual. Va trece la următoarea etapă, mai ieftină, încercând trimiterea de mii de e-mail-uri, ocazie cu care, cel care va primi acest e-mail, își va da acordul legat de continuarea reclamelor primite. Adică spre nimeni. Urmează etapa cea mai ieftină, și anume reclama prin intermediul rețelelor de socializare, pe care oricine și-o poate permite. Dar, așa cum cred toți, și eu cred că cetățeanul este adevăratul câștigător al regulamentului privind protecția datelor.
Ce părere aveți despre ONG-uri?
Ionuț Riteș: Pe unele dintre ele le-aș numi rezidențe… doar priviți cu atenție scenariul și veți vedea regizorul…
Care este scopul serviciilor românești de intelligence în actualul context?
Ionuț Riteș: Aș răspunde pe scurt: stabilirea adevărului.
Unde sunt spionii?
Ați văzut până acum un spion român?
Ionuț Riteș: Nu există spioni români. Doar trădători. În funcție de ipostază, pot exista și spioni, dar cu condiția ca ei să lucreze pentru serviciile externe de intelligence, dar altfel nu.
Care este cea mai terifiantă armă a unui serviciu de intelligence?
Ionuț Riteș: De departe, cea mai teribilă armă a oricărui serviciu de intelligence, a fost și va rămâne instituția ofițerului acoperit. Nu știi cine este, cu ce se ocupă, ce medii accesează, iar beneficiile de pe urma sa pot fi mai mari decât a unei întregi unități militare. Fantome, cum li se mai spune în limbajul de specialitate… O glumă spune că mai sunt și ofițeri pe deplin conspirați, atât de conspirați, că nu știu nici ei de statutul lor.
Se digitalizează activitatea de intelligence?
Ionuț Riteș: Dacă m-aș întoarce în timp aș marca debutul activității de intelligence deodată cu ridicarea gardului la casă, activitatea fiind aproape la fel de veche ca și prima meserie din lume.
Mijloacele și metodele au rămas aceleași, cel puțin în domeniul human intelligence.
Tehnica însă a evoluat enorm, dar nu sunt sigur că aceste lucruri ajută. În culegerea de informații da, însă ca mediu de stocare a informațiilor în format electronic, există păreri contrare.
Kremlinul de exemplu, a achiziționat mii de mașini de scris pentru a transfera informațiile pe suport de hârtie, eliminând astfel riscul păstrării datelor în format electronic, unde, evident, sunt mult mai vulnerabile.
Accept că ne aflăm în era tehnologizării, iar să te ferești de ceea ce va urma este aproape imposibil. Vulnerabilitățile cresc pe de o parte, dar dacă duci o politică corectă de personal poți depăși noile riscuri date de mediul virtual.
Cum să faci astfel încat sa nu te asculte nimeni?
Ionuț Riteș: Nimic mai simplu. Atâta timp cât deschizi gura de față cu altă persoană ori tastezi pe orice device, ești expus.
Ca să nu te asculte nimeni, ar trebui să stai în camera ta și să nu deschizi gura. Dar nici așa nu este întotdeauna sigur…