Transferul afacerilor către investitorul german a fost realizat vinerea trecută, potrivit Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), administratorul judiciar al Astra Vagoane şi Meva. Prin această tranzacţie s-a evitat închiderea celor trei companii, care acum beneficiază de o infuzie de capital, acces la piaţă, o nouă echipă de management şi susţinere din partea creditorilor.

Adunările creditorilor celor trei companii din cadrul grupului de firme IRS și-au dat acordul pentru oferta de preluare prezentată de investitor, iar contractele de transfer au fost semnate.

La negocieri au participat atât principalii creditori ai grupui, un consorțiu bancar condus și coordonat de către RBS, cât și foștii acționari. Negocierea și procesul de „due dilligence“ au durat peste şase luni.

“Cu toate că tranzacții de asemenea anvergură nu sunt o premieră pentru Casa de Insolvență Transilvania, prin complexitatea soluțiilor oferite și implementate, această preluare devine, prin puterea exemplului, un punct de referință în activitatea reorgănizărilor judiciare viitoare din România”, a declarat Rudolf Vizental, managing partner CITR.

Conform administratorului judiciar, cele trei societăţi aveau un grad de îndatorare peste nivelul suportabilității și un nivel al costurilor necorelat cu condițiile pieței. La momentul deschiderii procedurilor de insolvenţă, în iulie anul trecut, datoriile consolidate ale celor 3 companii depășeau 150 milioane euro.

Din acelaşi grup de firme face parte şi operatorul de transport feroviar Servtrans Invest, intrat în insolvenţă la aceeaşi dată. Această companie a încheiat în luna mai cu BCR Leasing un contract de închiriere a 838 de vagoane de transport mărfuri pe calea ferată. Contractul s-a încheiat pe o perioadă de 16 ani, valoarea acestuia fiind de 43 milioane euro. Servtrans avea la momentul declanşării insolvenţei datorii de peste 96 mil. euro. Companie se află în administrarea judiciară a Euro Insol, firmă care are în portofoliu şi ansamblurile rezidenţiale Asmita Gardens sau Ibiza Sol.

În septembrie anul trecut, senatorul UDMR Attila Verestoy a preluat peste 50% din IRS. Cristian Burci ocupă locul 29 în ultima ediţie a Top 300 Capital, cu o avere estimată la 150-190 milioane euro, iar Attila Verestoy se situează pe poziţia 85 cu o avere estimată la 70-75 mil. euro.