Compania Immochan, divizia de dezvoltare imobiliară a grupului francez Auchan – controlat de familia Mulliez, se află în negocieri avansate cu antreprenoarea de naţionalitate germană Daniela Cristina Kasper în privinţa dezvoltării componentei de locuinţe de pe fosta platformă industrială Tractorul Braşov.
Francezii au cumpărat în aprilie 2012 cele 100 de hectare ale Tractorul de la fondul de investiţii Centtera Capital Parners, contra sumei de circa 25 mil. euro. Foştii proprietari cumpăraseră activele fabricii la licitaţie în 2007 pentru 77 mil. euro.
Immochan a început anul trecut dezvoltarea primei etape a proiectului Coresi Braşov, care va lua locul Tractorul, iar în prezent au terminat construcţia structurii hipermarketului, care va fi predat către Auchan în luna septembrie a acestui an, şi fundaţia şi 40% din structura galeriei comerciale care va fi anexată hipermarketului. Această fază de dezvoltare va utiliza 24 ha din cele 100 ha disponibile. Proiectul comercial ar trebui livrat pe piaţă în a doua jumătate a lunii martie 2015.
În aprilie anul viitor, francezii intenţionează să demareze şi lucrările la componenta rezidenţială, gândită ca parte integrantă a proiectului Coresi şi căreia îi este alocată o suprafaţă de 36 ha din teren.
„Noi nu vom acţiona ca dezvoltatori pe segmentul rezidenţial, ci vom alege un partener pentru această etapă. Suntem în discuţii cu Daniela Kasper şi încercăm să găsim o formulă de parteneriat. Pentru noi, cea mai simplă variantă ar fi vânzarea terenului, însă există şi opţiunea unei colaborări în care Immochan să participe cu terenul şi partenerul cu dezvoltarea. Dacă vom opta pentru vânzare, cel mai probabil vor fi vânzări succesive de loturi din cele 36 ha disponibile, pentru a avea garanţia că vor fi construite locuinţe conform planului nostru“, a declarat Tatian Diaconu, directorul general al Immochan România.
Daniela Kasper a fost asociată până în februarie 2011 cu Simon Maurer, tot cetăţean german născut în România, alături de care a început dezvoltarea a trei ansambluri rezidenţiale în Braşov: Avantgarden 1, 2 şi 3. Primul proiect, Avantgarden 1, care cuprinde 365 de locuinţe a fost finalizat în 2008 de ambii parteneri. Ulterior au început lucrările la Avantgarden 2 şi 3, iar în urma ruperii parteneriatului Daniela Kasper a preluat administrarea Avantgarden 2 (care în 2009 a livrat pe piaţă 200 de apartamente) şi Simon Maurer a rămas cu Avatgarden 3 care a ajuns astăzi la 1.263 de locuinţe finalizate. Potrivit reprezentantului Immochan, Daniela Kasper a mai început recent un alt proiect rezidenţial peste drum de platforma Tractorul din care au fost ridicate deja două blocuri.
Planul desenat de Centtera Capital Partners prevedea dezvoltarea a 3.000 de locuinţe la Tractorul, însă francezii au considerat că aglomeraţia ar fi prea mare şi au optat pentru reducerea numărului la 2.000 de unităţi, grupate în clădiri cu 4-5 etaje. Conceptul arhitectural al întregului proiect Coresi a fost redesenat de portughezii de la Sua Kay Architects.
„Cel mai probabil se va opta pentru tipul de locuinţe pe care Avantgarden deja îl construiesc şi care să se încadreze ca preţ în «Prima Casă» sau chiar sub acest prag“, a menţionat Diaconu.
Francezii au alocat circa 60 mil. euro pentru dezvoltarea primei etape comerciale a proiectului Coresi, sumă care include şi cota de preţ aferentă celor 24 de hectare pe care se desfăşoară această fază.