Societatea Nationala a Apelor Minerale s-a aflat pe muchie de cutit. Presiuni politice puternice au pus sub semnul intrebarii statutul public al companiei. Lobby-ul eficace al imbuteliatorilor privati, cu relatii inalte la Uniunea Europeana, si includerea societatii in programul PSAL II, convenit cu Banca Mondiala, erau cat pe ce sa-i pecetluiasca soarta. Fie SNAM ar fi trebuit vanduta unui unic investitor, fie licentele de exploatare ale izvoarelor de apa minerala pe care le are in concesiune a
Societatea Nationala a Apelor Minerale s-a aflat pe muchie de cutit. Presiuni politice puternice au pus sub semnul intrebarii statutul public al companiei. Lobby-ul eficace al imbuteliatorilor privati, cu relatii inalte la Uniunea Europeana, si includerea societatii in programul PSAL II, convenit cu Banca Mondiala, erau cat pe ce sa-i pecetluiasca soarta. Fie SNAM ar fi trebuit vanduta unui unic investitor, fie licentele de exploatare ale izvoarelor de apa minerala pe care le are in concesiune ar fi fost transferate imbuteliatorilor privati. „Ambele formule sunt nepotrivite in conjunctura actuala”, apreciaza Iuliana Stratulat, presedintele Agentiei Nationale a Resurselor Minerale, „superiorul” SNAM. „Pe de o parte, apele minerale sunt considerate rezerve strategice, de ele depinzand soarta populatiei in caz de razboaie sau calamitati naturale. Un unic proprietar sau mai multi proprietari privati pot avea, la un moment dat, alte interese decat cel public. Pe de alta parte, daca SNAM ar fi fost cumparata, ideea de concurenta de pe piata ar fi fost compromisa. Un singur furnizor de ape minerale putea face jocurile imbuteliatorului care dadea mai mult.”
Interesul pentru acapararea societatii era si ramane maxim. Eforturile sale investitionale au fost insemnate, iar compania este printre putinele care aduc profit proprietarului ei, statul roman. Cu toata saracia, incepand din 1995, valoarea SNAM a crescut vertiginos: 9 miliarde lei au costat echipamentele de extractie, 4,9 miliarde lei s-au cheltuit cu dotarea laboratorului, 4,3 miliarde lei au fost pompati in aparatura de masura si control, si lista poate continua. Pentru orice investitor este clar ca SNAM este o buna afacere.
O ultima renegociere cu Banca Mondiala a stricat jocurile indelung planuite. SNAM ramane a statului cel putin patru ani de acum incolo, obiectul de activitate nu se schimba, iar licentele mostenite prin Legea minelor si Legea concesiunilor ii apartin in continuare. Ramane ca cei 23 de imbuteliatori pe care-i are astazi drept clienti sa cumpere in continuare apa, in masura in care nu sunt interesati de concesionarea directa a altor perimetre aflate in proprietatea statului.
Investitia este cu costuri si riscuri maxime
Un izvor la cheie costa mult. Chiar daca munca de explorare a teritoriului minier este facuta de stat, intreprinzatorului privat revenindu-i doar licenta de exploatare, cheltuielile sunt de ordinul milioanelor de dolari. Cu atat mai mult in cazul in care acesta din urma executa si forajele. Costurilor materiale si riscului de a nu gasi o sursa de apa omologabila li se adauga si cele de timp. Dureaza cel putin patru ani pana la obtinerea produsului final. Si nu se termina aici. Lansarea pe o piata superconcurentiala, dominata de marci traditionale vechi de decenii, ce au fost pur si simplu transferate actualilor proprietari, cere si ea fonduri importante. Iata de ce pe masa Agentiei Nationale a Resurselor Minerale nu se aduna stive de cereri de concesionare a unor noi perimetre. La capitolul exploatare, din 55 de licente negociate, 39 sunt autorizate prin hotarare de guvern, restul de 16 sunt in curs de aprobare. Cele mai multe apartin SNAM (28), celelalte revenind agentilor privati. Explorarea unor noi surse a atras si mai putini amatori, 48 de licente negociate, dintre care doar 25 sunt autorizate de Guvern. Capitalului privat ii revine majoritatea.
Fara indoiala, viitorul apartine modelului Uniunii Europene. Acolo, imbuteliatorul are si izvorul. Acesta a fost argumentul principal aruncat in lupta de deposedare a SNAM de izvoarele pe care le detine. Ce nu au spus imbuteliatorii nostri este ca cei din UE au investit de la explorarea izvorului de apa minerala la comercializare fara asistenta din partea bugetelor publice.
De la preforma la produs final, imbuteliatorul cheltuieSte 4.800 lei
Costul unei preforme de 42 gr, mama sticlei de apa minerala de 1,5 l, este de 6,5 centi. Se adauga costul expandarii (2,5 centi), apa cumparata de la SNAM cu 44 lei/l, eticheta, dopul, adezivul, depozitarea, profitul de 7-9%. Una peste alta, imbuteliatorul scoate produsul la poarta fabricii cu circa 4.800 de lei.