Judecătoarea Adriana Stoicescu, președintele Tribunalului Timiș, a postat recent un nou mesaj pe pagina sa de Facebook, în care vorbește despre problemele din domeniul justiției. Aceasta își începe postarea spunând că „nu suntem speciali, nu sunt perfecți. Suntem, în ochii voştri, aroganţi şi suficienţi. Suntem când corupţi, când nepregătiţi. Deciziile noastre sunt în ochii celor care pierd, întotdeauna, nedrepte. Dar nu suntem toţi aşa”.
Astfel, președintele Tribunalului Timiș îi îndeamnă pe cetățeni să nu-i mai pună pe toți judecătorii în aceeași oală, chiar dacă greșesc, dând vina pe volumul mare de muncă.
„Greşim? Da. Zilnic, probabil. Pentru că intrăm în sală cu zeci de dosare. Pentru că legile se schimbă de dimineaţă până seara de 3 ori. Pentru că înalţii legiuitori nu răspund niciodată pentru legile proaste pe care vă aşteptaţi să le aplicăm şi să facem dreptate. Politicieni de doi bani, fără soluţii şi fără responsabilitate, care ne transformă tot timpul în ţinte şi pretexte, bucuroşi că au la îndemână un ţap ispăşitor. Cu complicitatea unora dintre noi, papagali vorbitori ce se cred vulturi maiestuoşi, răcnind despre independenţă după ce au fost ţuţări pe lângă politicieni. Cu complicitatea unora dintre noi, veşnic respinşi sau refuzaţi, complexaţi şi frustraţi, avizi de atenţie şi preamărire, gata oricând să arunce în aer sistemul doar-doar se văd pe la vreo televiziune sau citesc babele din sat despre ei într-o fiţuica anostă”, explică Adriana Stoicescu.
Mai mult, judecătoril amintește care sunt greșelile făcute de magistrați, printre care aceea că nu ies în stradă pentru a se apăra de dosare la comandă.
„Greşim când urlăm în stradă că nu vrem să răspundem. Am vrea să desfiinţăm tot: inspecţie, secţie specială, curte constituţională. Dar am tăcut mâlc când în DNA se înfiinţa pe şest o direcţie ce ne viza doar pe noi. Direct şi fără menajamente. Cine să se obosească, însă, să citească raportul inspecţiei judiciare? Greşim când cerem independenţa fără să avem cel mai mic habar despre ce înseamnă, de fapt. Greşim când nu ieşim în stradă să vă apărăm şi să ne apărăm de dosare la comandă, de cătuşe abuzive şi de minciuni rostogolite. Greşim când închidem ochii la mizeriile unora care se pretind a ne fi colegi. Când îi apărăm furibund, ştiind ca minţim şi vă înşelăm. Greşim când tăcem, complice, când întoarcem capul. Când nu spunem adevărul pentru că ne e frică. Greşim că nu ieşim să explicăm anumite decizii care pe voi vă revoltă, dar care au suport legal”, semnalează Adriana Stoicescu. Cu toate acestea, președintele Tribunalului Timiș spune că nu în toți judecătorii trebuie să se arunce cu noroi, atrăgând atenția, din nou, asupra suprasolicitării, din cauza numărului prea mare de dosare ce trebuie soluționate. „Nu avem voie să facem nimic altceva decât să judecăm. Suntem vânaţi, urmăriţi, arătaţi cu degetul. Suntem vinovaţii de serviciu pentru tot ce e mai rău în ţara asta. Veniţi alături de noi în sală. Veniţi să ne vedeţi mormanele de dosare. Apoi, veniţi să vedeţi ce înseamnă munca de după şedinţă. Întrebaţi-ne cum aşteptăm sărbătorile doar să putem să ne odihnim puţin. Când vă pregătiţi de Ajun, noi stăm închişi în birou şi motivăm. Ştiu, mă veţi înjura. Veţi spune că avem salarii mizerabil de mari, pensii nemeritate. Că în fiecare zi voi, cei care ştiţi tot, mai descoperiţi o nedreptate a justiţiei de rahat, cum o numiţi. Dar, vă rog, încercaţi măcar un minut să înţelegeţi şi să acceptaţi că din miile de judecători sunt doar câţiva care merită dispreţul vostru. Şi ca imensa majoritate e formată din oameni decenţi şi de bun simţ. Care muncesc. Care au muncit enorm să ajungă aici. Care nu au sâmbătă sau duminică. Care duc acasă cu ei problemele voastre. Care se întreabă şi caută şi citesc. Cărora le pasă. Suntem mulţi, dar nu vreţi să ne vedeţi sau să ne cunoaşteţi”, conchide Adriana Stoicescu.