În 2016 se împlinesc exact 100 de ani de la nașterea celebrului Ferruccio Lamborghini, cel care în 1963 a lansat brandul care și astăzi îi poartă numele. Pentru a aminti pasionaților mărcii acest eveniment, oficialii mărcii italiene au decis să prezinte un vehicul care să îi lase cu gura căscată până și pe cei mai importanți clienți. Desigur, o astfel de inițiativă îndrăzneață avea nevoie și de un preț pe măsură. Iar acesta este de exact 1,75 milioane de euro. Fătă taxe!
Ce justifică în opinia celor de la Lamborghini o astfel de sumă astronomică? Pe lângă o caroserie cu un design greu de explicat în cuvinte, dar impresionantă din toate punctele de vedere, inginerii au descis să plaseze sub capotă un propulsorV12, aspirat, de 6,5 litri care pune la dispoziția șoferului nu mai puținde 770 CP. Cu o asemenea putere și o carapace realizată din fibră de carbon, Centenario poate atinge 100 km/h în doar 2,8 secunde și are o viteză maximă de „peste 217 km/h”.
Nu mai mult de 40 de astfel de vehicule – 20 coupe și 20 cabrio vor fi produse. Și dacă vă gândeați, prin absurd, să achiziționați unul, aflați că este deja prea târziu. Toate cele 40 de Lamborghini Centenario au fost vândute înainte ca modelul să își facă debutul în forma finală la ediția din acest an a Geneva Motor Show care a început pe 1 martie.
Corespondență de la Geneva.
Aflați totul despre modelele de serie, conceptele și studiile de design prezentate la Geneva Motor Show din Suplimentul Auto care va apărea pe 21 martie împreună cu revista Capital.