Este unul dintre motivele pentru care am vrut ca hotelul meu sa poarte aceasta marca, iar previziunile mele au fost confirmate prin faptul ca in primele trei ore dupa afiliere am inceput sa primim rezervari din strainatate", spune Dorel Prodan, directorul hotelului Ambasador din Timisoara, ultimul afiliat la lant. Clasificat la patru stele, hotelul a fost deschis anul trecut, constructia si amenajarea lui reprezentand o investitie de peste 2,5 milioane de dolari. Proprietarul este societatea Tuy
Este unul dintre motivele pentru care am vrut ca hotelul meu sa poarte aceasta marca, iar previziunile mele au fost confirmate prin faptul ca in primele trei ore dupa afiliere am inceput sa primim rezervari din strainatate”, spune Dorel Prodan, directorul hotelului Ambasador din Timisoara, ultimul afiliat la lant. Clasificat la patru stele, hotelul a fost deschis anul trecut, constructia si amenajarea lui reprezentand o investitie de peste 2,5 milioane de dolari. Proprietarul este societatea Tuya Invest Corporation, care mai detine hotelurile Doria*** din Timisoara si Tibiscum** din Caransebes. „Negocierile cu Best Western au evoluat foarte rapid si speram ca afilierea va duce la cresterea gradului de ocupare, de la 50% la 65%. Pe piata hoteliera din Timisoara competitia este stransa, exista in jur de 50-60 de unitati de cazare si se construiesc inca 25, asa ca avantajul de a exista intr-un sistem international de rezervari este imens”, spune Dorel Prodan, directorul general al societatii. O camera dubla costa 94 de euro, iar aproximativ 80% din clienti sunt straini, hotelul adresandu-se oamenilor de afaceri. Topaz a fost primul hotel privat din Cluj-NapocaAnul viitor, Ambasador se va extinde cu inca un corp de cladire, care va contine un centru de conferinte si inca 30 de camere. „Una dintre cele mai mari probleme pentru hotelierii din Timisoara este taxa locala, care se ridica, in cazul unui hotel de patru stele, la 4% din valoarea unei nopti de cazare, taxa pe care consiliul local o incaseaza abuziv pentru fiecare noapte de cazare, in timp ce legislatia spune ca taxa ar trebui incasata doar pentru o singura noapte de cazare, indiferent de durata sejurului”, explica Dorel Prodan.Afiliat in septembrie a.c, hotelul Topaz din Cluj are 49 de camere si este clasificat la trei stele. Anul trecut unitatea a avut o cifra de afaceri de 8,5 miliarde de lei, iar estimarea pentru 2003 indica un rezultat de 20 de miliarde de lei. „Cresterea vine din afilierea la Best Western, dar si din centrul de conferinte si restaurantul romanesc pe care le-am deschis recent”, sustine Sorin Radoiu-Les, directorul general al hotelului. Unitatea functioneaza de 11 ani si a fost primul hotel particular din Cluj, iar de-a lungul timpului proprietarii au investit peste patru milioane de dolari. In cei 11 ani de functionare gradul mediu de ocupare a fost de 70-75%, dar Sorin Radoiu-Les spera ca dupa afiliere procentul sa creasca cu macar 10%. Aproape 90% din clientii hotelului sunt oameni de afaceri, iar o camera dubla costa 55 de euro.
O cota deTVA de 9% – bun, dar prea putinDaca la primele hoteluri initiativa de afiliere a apartinut companiei Concept&Consult, care detine franciza Best Western in Romania, s-a ajuns acum in etapa in care hotelierii au inteles ce avantaje poate aduce apartenenta la un lant international si ei sunt cei care solicita sa se afilieze. Numarul hotelurilor din Romania este mai mare decat in alte tari. Astfel, in Ungaria si Polonia sunt cate sase, in Lituania, Slovacia, Rusia si Slovenia cate doua, iar in Bulgaria, Iugoslavia si Letonia doar cate unul singur. tinta principala a Best Western Romania sunt hotelurile de business din orasele importante, care au capacitatea de a atrage oameni de afaceri atat romani, cat si straini, dar nu sunt excluse pe viitor hoteluri in zone precum Valea Prahovei. Investitiile in domeniul hotelier ar fi mai mari daca fiscalitatea ar fi mai redusa. „Reducerea TVA in industria hoteliera la 9% este o masura buna, dar insuficienta. Nu este corelata cu alte masuri si nici nu stim pentru cat timp va fi valabila aceasta cota, asa ca nu ne putem face planuri pe termen lung. Este posibil ca ea sa fie 9% doar anul viitor, dupa care sa se majoreze din nou”, afirma Malin Malineanu, coordonator Best Western pentru Romania. De aceeasi parere este Sorin Radoiu-Les, care si-a finantat o parte din investitie prin credit bancar: „Obtinerea unui credit este conditionata de prezentarea unui plan de afaceri, care include un capitol de venituri si cheltuieli. Daca noi nu stim sigur cat va fi TVA anul viitor sau peste doi ani, cum putem sa intocmim un plan de afaceri realist?” O alta problema care ii ingrijoreaza pe hotelierii din lant este posibila majorare a salariului minim pe economie de la 2,5 milioane la 100 de euro, asa cum solicita sindicatele. Aceasta reprezinta o crestere a cheltuielilor unui hotel cu 40%, in conditiile in care lucratorii necalificati ii depasesc la numar pe cei calificati. „Marele hop reprezentat de privatizarea hotelurilor a trecut. Insa au investit in domeniu foarte multe companii care nu au nici un fel de experienta in turism, atrasi de potentialul de castig. Degeaba exista multe hoteluri noi, daca nu exista manageri care sa le poata pozitiona pe piata si care sa conceapa strategii de marketing pentru ele”, crede Malin Malineanu.In afara de aceste hoteluri, reteaua Best Western din Romania include hotelurile Parc din Bucuresti, Balvanyos din Balvanyos-Covasna, Savoy din Mamaia, Central din Arad si Bucovina din Gura Humorului. Se estimeaza ca anul viitor numarul hotelurilor din Romania afiliate la lant sa ajunga la o cifra rotunda: zece. Pe plan mondial, peste 4.000 de hoteluri din 80 de tari sunt afiliate lantului Best Western.