eMAG a pregătit o selecţie de laptopuri şi ultrabook-uri cu Windows 8, în peste 20 de configuraţii, cu preţuri începând de la 1.999 lei. Cei care au cumpărat recent sau vor cumpăra în următoarele luni laptopuri cu Windows 7 vor primi gratuit upgrade-ul pentru de Windows 8. Mecanismul este valabil până în luna februarie 2013.

“Ne-am pregatit pentru lansarea Windows 8 cu o campanie de promovare specială. În plus faţă de canalele clasice – reclamă TV şi promovare online – am lansat şi un concurs cu premii pentru care am creat o aplicaţie Facebook care să exprime cât mai bine caracteristicile noului sistem de operare: personalizare, atenţie acordată social media şi design. E important pentru noi să le oferim ceva în plus clienţilor eMAG” a declarat Radu Apostolescu, Director de Dezvoltare eMAG.  

Clienţii eMAG au cumpărat peste 100.000 de licenţe Windows 7 până în prezent. Astfel, retailer-ul estimează că vânzările Windows 8 vor depăşi asteptările.
În retail Windows 8 este disponibil în două variante de licenţiere, Windows 8 şi Windows 8 Pro. Pentru companii, Windows 8 Enterprise oferă noi posibilităţi pentru a spori mobilitatea cu ajutorul unor funcţionalităţi precum Windows To Go, DirectAccess şi BranchCache, precum şi soluţii îmbunătăţite de securitate prin implementări ca BitLocker şi AppLocker. Un nou membru al familiei Windows, destinat tabletelor cu procesor ARM şi care se lansează tot astăzi este Windows RT, disponibil în variantă pre-instalată.
Printre scenariile noi pe Windows 8 se numără ecranul de Start, ce oferă o navigare fluidă prin aplicaţiile şi informaţiile de care utilizatorii sunt cei mai interesaţi, noul Internet Explorer 10 perfect adaptat device-uri cu capabilităţi tactile şi conectare la servicii de stocare în cloud prin SkyDrive.

Recent eMAG a primit din partea Microsoft premiul “Partenerul Anului în Retail”, pentru proactivitate, focus în execuţie şi rezultatele vânzărilor de produse Microsoft.