Laureatul premiului Nobel pentru economie în 2008, Paul Krugman, pare destul de pesimist la acest sfârşit de an. În timp ce economia europeană este în centrul atenţiei tuturor de când a izbucnit criza datoriei, economistul american este interesat de China, scrie ziarul Le Monde.
Într-un articol publicat duminică în New York Times, Paul Krugman afirmă că sunt "motive serioase de îngrijorare în legătură cu izbucnirea unei crize financiare şi economice" şi în această parte a lumii.
În articol se spune că gigantul chinez "apare încetul cu încetul ca un nou punct periculos într-o economie mondială care nu are deloc nevoie de acest lucru acum". Potrivit lui Paul Krugman, situaţia economică a Chinei este comparabilă cu aceea a Japoniei de la sfârşitul anilor "80 sau cu cea a Statelor Unite din 2007. Doi factori îl neliniştesc în primul rând pe laureatul premiului Nobel: "’bula imobiliară în inflaţie constantă" şi sentimentul că guvernul, minat de corupţie, "nu dă impresia că ştie ce face", scrie Agerpres.
Când analizează starea economiei Chinei, Paul Krugman nu ia în considerare cifrele oficiale, care sunt totuşi "derutante", iar "recentele informaţii sunt suficient de dramatice pentru a se trage semnalul de alarmă".
Făcând o paralelă cu Statele Unite, economistul face portretul îngrijorător al unei Chine în pragul imploziei: "Ştim cu adevărat dacă este o bulă imobiliară? În domeniul imobiliar sunt toate semnele specifice: nu numai creşterea preţurilor, dar şi acea febră speculativă care pare destul de familiară – să ne amintim de coasta Floridei de acum câţiva ani".
Economistul recunoaşte că a fost mai întâi "reticent" în a-şi exprima părerea cu privire la situaţia chineză şi nu ezită să se considere un "alarmist". "Dar, este imposibil să nu fii îngrijorat: situaţia Chinei seamănă prea mult cu ceea ce s-a întâmplat în alte părţi", concluzionează Paul Krugman.