Mersul la cumpărături alături de iubite sau de soţii poate fi una dintre cele mai plictisitoare activităţi pentru un bărbat, însă un mall din China a găsit o rezolvare pentru această problemă prin lansarea unor spaţii pentru "depozitarea" soţilor, informează duminică Xinhua.
Cabinele transparente cu autoservire din centrul comercial Global Harbor din Shanghai sunt dotate cu un ecran TV, un scaun de masaj din piele şi console pentru jocuri.
"Bărbaţii se plictisesc de obicei când merg la cumpărături cu partenerele lor, aşa că le-am pus la dispoziţie un loc în care să se odihnească. Aici se pot juca şi îşi pot încărca telefoanele mobile", a declarat Zhou Jun, responsabil de gestionarea cabinelor.
Utilizatorii nu trebuie decât să scaneze codul QR pentru a rezerva o cabină care costă 20 de yuani (circa 3 dolari) pentru o jumătate de oră, sau 30 de yuani pe oră, a adăugat Zhou.
De la lansarea lor, în urmă cu o lună, spaţiile pentru "depozitarea" soţilor au atras zeci de persoane în fiecare zi.
"Este o idee bună. Soţul meu este mereu nefericit când merge cu mine la cumpărături", a declarat o clientă pe nume Wang.
Un alt client, pe nume Yang, a spus pentru Xinhua că în cabină are la dispoziţie sute de jocuri video clasice, care îi amintesc de copilărie.
Însă, nu toată lumea este încântată de aceste facilităţi. Unele soţii se plâng de faptul că nu se simt bine singure la cumpărături. "Cine îmi mai cară geanta, cine mai vorbeşte cu mine şi îmi dă sfaturi dacă soţul meu stă într-o cabină şi se distrează?", a declarat o clientă a mallului, pe nume He.
Potrivit lui Zhou, în viitor cabinele vor fi dotate cu perdele, aer condiţionat şi căşti audio, care le vor oferi utilizatorilor o experienţă mai plăcută.
SURSA: Agerpres