Importatorul Hyundai în Romånia a lansat, la începutul acestei luni, un SUV de dimensiuni mari, în ciuda tendinţei clienţilor de a migra către vehiculele compacte.

Odată cu includerea în ofertă a noului Veracruz, coreenii de la Hyundai pot spune că au ocupat toate subsegmentele disponibile în clasa Sport Utility Vehicle (SUV). Cu Tucson au reuşit să se menţină luni bune pe prima poziţie în zona SUV-urilor compacte, SantaFe a propulsat marca pe primul loc şi în clasamentul maşinilor de teren de dimensiuni medii, iar bătrånul Terracan a ţinut şi el piept cu ceva succes unor vehicule mult mai arătoase. Veracruz, sau mai degrabă ix55, pentru că acesta este numele oficial al variantei europene, este cel mai mare model din întreaga gamă Hyundai, dimensiunile sale fiind comparabile cu cele ale modelelor BMW X5, Porsche Cayenne sau Mercedes-Benz ML.

Graţie dimensiunilor sale generoase, ix55 oferă un spaţiu interior de invidiat chiar şi în cazul găzduirii a şapte pasageri. Zona şoferului este gåndită pentru a satisface orice dorinţă. Comenzile sunt la îndemånă, iar transmisia automată disponibilă pe toate cele patru variante de echipare face din drumurile lungi o adevărată plăcere. Sistemul audio performant permite utilizarea unor medii de stocare auxiliare şi poate fi comandat direct de pe volan. Fråna de parcare, acţionată cu piciorul, este poziţionată foarte aproape de stålpul stånga faţă, fapt ce determină o utilizare ceva mai anevoioasă şi deranjează în timpul mersului, dar fără a pune probleme majore.

Concurenţă puternică

Printre concurenţii noului Hyundai Veracruz se numără nume cu rezonanţă pe piaţa auto romånească. Audi Q7, Land Rover Range Rover, BMW X5, Porsche Cayenne, Mercedes-Benz ML sau Nissan Pathfinder sunt numai cåteva dintre maşinile cu care modelul coreean va trebui să se lupte pentru cota de piaţă. Dacă din punctul de vedere al dimensiunilor toate aceste vehicule sunt destul de apropiate, în privinţa preţului, diferenţele sunt majore. Pentru ix55, clienţii trebuie să achite, în funcţie de echipare, între 40.000 şi 45.100 de euro, în timp ce în varianta de bază, un BMW X5 costă cel puţin 55.200 de euro, iar un Nissan Pathfinder, circa 34.300 de euro.

Cu siguranţă că aceste diferenţe pot fi regăsite şi în dotările maşinilor, însă acestea ţin mai mult de gusturi şi de comoditate. Cert este că Hyundai ix55 oferă un raport destul de corect între calitate, confort şi preţ, iar doritorii de maşini de dimensiuni mari cu tracţiune integrală, dacă mai există, au încă un motiv să cåntărească foarte atent ofertele existente pe piaţă.

În ciuda dimensiunilor mari ale maşinii, motorul diesel de trei litri poate propulsa modelul Veracruz (ix55) pånă la 200 km/h, consumånd, în medie, doar puţin mai mult de zece litri de combustibil

137-22966-35auto49.jpg