Cornel Constantiniu, în vârstă de 76 de ani, a ajuns de urgenţă la Spitalul Universitar din Bucureşti, unde a fost operat de medici. El a fost diagnosticat cu Parkinson în anul 1993, iar odată cu venirea pandemiei de coronavirus, acesta a stat numai în casă, până săptămâna aceasta când a ajuns să fie operat de medici pentru a patra oară.

Potrivit ultimelor informații, medicii i-au schimbat artistului din nou neurostimulatorul din piept, care îl ajută cât de cât să se mişte şi să articuleze cuvinte.

Amintim fatpul că Parkinsonul a avansat în ultimii ani, iar acum artistul nu se mai poate deplasa decât în scaunul cu rotile. Totodată, el pronunță foarte greu cuvintele, fiind greu pentru apropiați să îl înțeleagă. El a mai fost operat și de alte șapte ori, de două ori fiind pe creier.

Soţia artistului, actriţa Domniţa Constantiniu este cea care are grijă în permanenţă de el. Într-un interviu acordat pentru Click, aceasta susține că nu și-a mai văzut soțul, iar toate informațiile pe care le știe vin de la medici, pacienții find izolați în contextul situației actuale.

”Nu l-am văzut pe Cornel. Îmi spun medicii prin telefon despre starea lui de sănătate. Pacienţii sunt izolaţi şi pentru ei e mai bine aşa. El a suferit miercuri a opta operaţie şi a patra aici la spital. Operaţia a fost efectuată tot de dr. Tudor, neurochirurg, cel care e ca un Dumnezeu pentru Cornel, şi de doamna dr. Ene, neurolog, cea care s-a ocupat, în numai câteva zile, să facă rost de neurostimulator pentru Cornel. El a trecut cu bine peste intervenţie cu toate emoţiile noastre, pentru că are o vârstă”, a declarat pentru Click! soţia artistului.

În ce stare se află Cornel Constantiniu

În ceea ce privește starea de sănătate a artistului, aceasta spune că are o stare normală după această intervenţie, adăugând că de această dată i-a fost montat un aparat reîncărcabil pentru a nu mai exista operații.

În prezent, artistul este sub tratament, în atenția medicilor, a mai adăugat aceasta.

”Cu toată grozăvia aceasta cu COVID-ul, doctorii sunt epuizaţi, dar se poartă excepţional cu pacienţii. Le mulţumim tare mult pentru toată grija faţă de Cornel. I-au pus de această dată un aparat reîncărcabil, ca să nu-l mai tot taie la piept. Aparatul trebuia schimbat pentru că se terminase bateria, iar ultima dată a fost operat în 2019, tot la ei. Cornel are starea generală normală după o astfel de intervenţie. Este pe antibiotic.

Pentru înlocuirea aparatului l-a tăiat la piept şi l-a pus în muşchiul pieptului, şi face legătura cu firele la creier. Intervenţia nu e simplă, că el are 76 de ani. Noroc că e vaccinat a treia oară. În spital nu ţi se dă drumul decât dacă eşti vaccinat. Stai la parter şi medicii te anunţă despre starea bolnavului. Acum mi-au spus că îl mai ţin în spital câteva zile şi mă vor anunţa când este complet restabilit”, a mai spus Domniţa Constantiniu.