Decizia face parte din strategia austriecilor de a-şi extinde prezenţa regională a brandului de pavele Semmelrock. Parte a acestei strategii este şi lărgirea capacităţilor de producţie pe care compania le are în Ungaria şi Croaţia. Prin achiziţia din România, austriecii ajung să deţină trei fabrici de pavaje la nivel local, sub brandul Semmelrock, după cele din Bolintin Vale şi Teiuş.

„Afacerea noastră cu pavaje din beton a avut o evoluţie foarte satisfăcătoare în ultimele luni. După vânzarea afacerilor din Austria, ne-am concentrat în totalitate pe afacerile profitabile din pieţele aflate în creştere din Europa de Est. Vrem să ne dezvoltăm potenţialul de creştere din zonă prin investiţii selective şi să ne întărim poziţia de principal furnizor al regiunii“, a declarat Heimo Scheuch, CEO-ul Wienerberger.

Grupul Semmelrock, deţinut integral de Wienerberger, a generat venituri de 116 mil. euro în 2017. După achiziţia din România, Semmerlrock va opera 14 fabrici în şapte ţări: Slovacia, Cehia, Ungaria, Polonia, Croaţia, România şi Bulgaria.

CITIŢI ŞI Goana românilor după apartamente îi face să îşi vândă afacerile

Recent, austriecii de la Wienerberger au intenţionat să achiziţioneze compania Brikston din Iaşi, numărul cinci în producţia de cărămidă, ceea ce le-ar fi adus o cotă de piaţă de circa 40%. După ce Consiliul Concurenţei a ajuns la concluzia că tranzacţia ar putea crea un gigant care ar domina piaţa de cărămizi şi ar dicta preţurile, Wienerberger a anunţat că îşi retrage oferta de achiziţie.

„Ţinta noastră este să ne întărim platformele industriale şi să accelerăm creşterea. Prin urmare ne concentrăm pe extinderea structurii noastre prin proiecte cu creştere organică. În acelaşi timp, nu exclud posibilitatea viitoare de a ne lărgi portofoliul local prin diversificarea cu alte materiale de construcţii“, a declarat Heimo Scheuch. Anul trecut, Wienerberger a generat venituri de peste 76 mil. euro cu cele şase fabrici producătoare de cărămidă pe care le deţine în România.  

 

Vânzarea Brikston de către fondul asiatic ADM Capital era aşteptată de mai bine de un an. Investitorul intrase pe piaţa locală în 2014, când a plătit pe Ceramica Iaşi (acum Brikston) în jur de 18 mil. euro şi a ieşit trei ani mai târziu cu un câştig estimat la peste zece milioane de euro. La rândul său, Wienerberger era candidatul ideal pentru achiziţie, producătorul fiind într-o perioadă de expansiune după ce, în 2016, a cumpărat fabrica de cărămizi din Buzău a omului de afaceri turc Omer Susli.

În acest moment, 18 producători de cărămidă şi BCA se luptă pe o piaţă care livrează anual un volum de peste patru milioane de metri cubi de zidărie.