Un mare investitor îi solicită preşedintelui Iohannis să nu promulge Legea impozitului specific în turism

Unul dintre cei mai mari investitori din turismul românesc a solicitat miercuri preşedintelui Klaus Iohannis, printr-o scrisoare deschisă, să nu promulge Legea impozitului specific în turism şi alimentaţie publică, apreciind că actul normativ aprobat de Parlament are un caracter 'discriminatoriu şi protecţionist' pentru că nu ţine cont de societăţile care au luat credite pentru a investi în turism.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al SC Unita Turism Holding SA, Josef Goschy, a apreciat că firmele care s-au împrumutat la bănci pentru a dezvolta investiţii în turism vor fi nevoite să majoreze preţurile pentru a-şi putea plăti ulterior impozitele forfetare stabilite de actul normativ. 

'Legea nu ţine cont de investitorii care au contractat credite pentru investiţii în turism. Aceştia sunt discriminaţi faţă de investitorii care au avut surse de finanţare altele decât băncile, prin impunerea unui impozit pe un ipotetic profit care nu se regăseşte în situaţiile financiare. Astfel, un investitor cu credite luate de la bănci, chiar dacă până la achitarea creditelor are un rezultat financiar negativ, va plăti un impozit pe care nu îl va avea de unde suporta', se arată în scrisoarea deschisă remisă miercuri AGERPRES de către compania menţionată. 

Preşedintele societăţii de turism mai spune că 'legea are un caracter protecţionist' faţă de investitorii fără credite, aceştia fiind avantajaţi direct în politica de preţuri, comparativ cu cei care au luat împrumuturi de la bănci pentru investiţii. 

'În plus, dacă Legea va fi promulgată aşa cum este ea formulată va conduce la contracţia pieţei creditelor în turism, la scăderea competitivităţii preţurilor în turism faţă de vecinii noştri şi va fi o lege care va descuraja investiţiile, şi aşa destul de mici din turism, pentru că, în definitiv, sunt foarte puţini potenţiali investitori cu capitaluri proprii şi care să nu apeleze la bănci', se menţionează în scrisoare. 

Semnatarul acesteia mai afirmă că actul normativ care priveşte impozitarea activităţilor din turism va descuraja şi pe investitorii străini, afectându-le balanţa economică şi cash-flow-ul în primii ani de investiţie. 

'Nu susţin că legea impozitului specific nu este benefică pentru economia românească, dar, probabil din neglijenţă, categoria de investitori care apelează la credite a fost scăpată din vedere', afirmă Josef Goschy. 

Preşedintele Unita Turism Holding solicită, în încheiere, ca şeful statului să retrimită Legea impozitului specific în Parlament pentru a fi luată în discuţie situaţia investitorilor cu credite în derulare şi cu rezultate financiare negative, iar elementele 'discriminatorii şi protecţioniste' să fie eliminate prin excluderea acestor investitori de la impozitul specific pe perioada derulării creditelor. 

Josef Goschy susţine că demersul companiei pe care o conduce este susţinut şi de lanţul hotelier Continental. 

Societatea Unita Turism Holding SA este unul dintre cele mai mari lanţuri hoteliere din România, deţinând în proprietate 15 hoteluri cu număr de peste 4.000 de locuri de cazare. 

Legea impozitului specific în turism prevede plata unui impozit forfetar de către companiile care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu. Impozitul specific ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2016, pentru a fi corelat cu noul Cod Fiscal. 

Impozitul se va calcula pe baza unei formule care are mai multe variabile printre care sezonalitatea, spaţiul tehnic, gradul de ocupare, gradul de încadrare a unităţii în localitatea respectivă. 

AGERPRES