Un important oraş din România, reşedinţă de judeţ, ar putea fi introdus în carantină, având în vedere situaţia epidemiologică de acolo. Alte 11 localităţi din acelaşi judeţ se află sub lupa autorităţilor.
Situaţia din municipiul Piteşti, dar şi faptul că autorităţile au început deja să introducă localităţi în carantină, i-a făcut pe mulţi să se întrebe dacă Piteştiul este următorul pe listă.
Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că această măsură ar putea fi luată, în cazul în care va exista o propunere fundamentată, care să fie avizată şi de INSP (Institutul Naţional de Sănătate Publică).
“Au existat declaraţii legate de Argeş, aşteptăm propuneri. Deocamdată s-a dispus carantinarea a două localităţi, una e un sat, Roata de Jos din judeţul Giurgiu, de asemenea, s-a mai dispus carantinarea pentru o localitate, îmi scapă numele. Oricând există o propunere fundamentată dacă este avizată de INSP se poate dispune carantinarea”, a precizat şeful Guvernului.
Carantina zonală va fi diferită de la localitate la localitate, spune Orban
Ludovic Orban a atras atenţia că măsurile luate în cazul carantinei zonale vor diferite de la localitate la localitate, pentru că se va analiza cauza care a generat răspândirea COVID-19 în fiecare situaţie.
“Setul de măsuri pe care îl aplici în cazul carantinării zonale poate fi diferit de la localitate la localitate în funcţie de cauza care a generat răspândirea virusului care poate fi de mai multe feluri, poate fi o nuntă sau poate fi un eveniment religios, poate fi cârciuma la care se adună în sat mai mulţi. Pot exista cauze.
În funcţie de cauzele identificate prin anchetele epidemiologice se dispun şi măsurile pentru a reduce riscul de transmitere, dar cert e carantinarea zonală reduce riscul ca cei dintr-o localitate unde e risc mare de răspândire să transmită în afara localităţii acest virus. Prin măsurile care se iau în interiorul localităţii să se reducă riscul de răspândire de la cei bolnavi”, a mai precizat premierul Orban.
12 localităţi din judeţul Argeş, sub monitorizare
Miercuri, 22 iulie, autorităţile au luat decizia instituirii carantinei zonale în localităţile Cartojani din judeţul Giurgiu şi Gornet din judeţul Prahova.
În acelaşi timp, 12 localităţi din judeţul Argeş, printre care şi municipiul Piteşti, sunt monitorizate din cauza creşterii numărului de infectări cu COVID-19. O decizie privind aceste localităţi urmează să fie luată luni, 27 iulie. Cele 12 localităţi din judeţul Argeş care se află sub monitorizare sunt Piteşti, Mioveni, Ştefăneşti, Costeşti, Bălileşti, Bascov, Brăduleţ, Buzoeşti, Davideşti, Miceşti, Stâlpeni şi Vultureşti.