Locuitorii din orașul Brașov vor intra în carantină. Anunțul a fost făcut de doctorul Andrea Neculau, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov. Potrivit acesteia, este doar o chestiune de timp și că orașul va intra în carantină cu siguranță.
Ea mai adăugat că au fost așteptate datele din ultimele zile, iar situația devine din ce în ce mai gravă.
„Am așteptat să vedem datele de peste weekend, când testăm mai puțin, dar vedem că incidența crește în continuare. Brașovul va intra în carantină, nu stăm la discuții. Este o chestiune de zile până când se va lua această decizie, la fel ca în cazul comunei Sânpetru”, a spus medicul.
În ceea ce privește situația de la ATI, potrivit medicului, există 35 de paturi de terapie intensivă și doar 20 de paturi de terapie intermediară.
”În acest moment Brașovul are 35 de paturi de terapie intensivă și 20 de paturi pe terapie intermediară”, amai declarat Adrea Neculau, pentru bizbrasov.ro
Totodată, aceasta a mai dezvăluit că deși anul trecut s-a amenajat o nouă secție ATI în Pavilionul Tractoru, nu există personal, așa că unitatea zace nefolosită, în plin scandal al paturilor ATI. În acest context, carantinarea orașului nu mai poate fi evitată pentru foarte mult timp.
Coronavirusul face ravagii în România
De menționat este faptul că, potrivit datelor publicate miercuri de GCS, până la data de 17 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 874.985 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Totodată, 790.813 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.186 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În ceea ce privește numărul deceselor, până miercuri, 21.787 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 16.03.2021 (10:00) – 17.03.2021 (10:00) au fost raportate 89 de decese (45 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și București.