Un cunoscut grup auto german a accelerat ritmul de producție al companiei. Producătorul auto spune că va lansa 70 de noi modele electrice în următorii zece ani, motiv pentru care regulile din fabrici se schimbă radical. Compania a avertizat, de asemenea, că trecerea la mașini ”electrice” va duce și la concedieri.
Grupul german Volkswagen AG a avertizat marţi că va face noi concedieri, pe fondul accelerării planurilor de a produce cât mai multe vehicule electrice, după scandalul emisiilor (Dieselgate), transmit Sky News, Reuters şi Deutsche Welle.
Cel mai mare producător auto european, care include şi brandurile Skoda, SEAT, Audi şi Porsche, vrea ca până în 2028 să aibă aproximativ 70 de modele exclusiv electrice. În următorii zece ani, compania ar urma să producă 22 de milioane de vehicule electrice, faţă de obiectivul iniţial de 15 milioane de unităţi.
Aceste ţinte ambiţioase vor avea ca rezultat noi concedieri. Directorul general Herbert Diess le-a declarat marţi jurnaliştilor: „Realitatea este că producerea unui model electric presupune cu 30% mai puţin efort decât în cazul maşinilor care au motoare cu combustie internă. Aceasta înseamnă că va trebui să reducem numărul locurilor de muncă”.
În prezent, VW are pe plan global peste 600.000 de angajaţi. Marja de profit la brandul VW a scăzut la 3,8% anul trecut, de la 4,2% în 2017, în urma investiţiilor masive în vehicule electrice. Până în 2022, VW ar urma să înregistreze un profit din vânzări de 6%. De asemenea, grupul german se aşteaptă în acest an la o creştere a veniturilor de până la 5% şi a profitului din vânzări între 6,5% şi 7,5%. În 2018, grupul Volkswagen a înregistrat o creştere de 6% a profitului net, la 12,15 miliarde de euro (13,17 miliarde de dolari), depăşind estimările analiştilor.
Veniturile au urcat uşor, la 235,8 miliarde de euro. Cele 12 branduri ale grupului Volkswagen au vândut anul trecut 10,8 milioane de vehicule pe plan global.