Panasonic, al doilea mare producător de televizoare din Japonia, şi-a vândut sediul către Mitsui Finance & Leasing Co. (90%) şi Nippon Building Fund (10%), transmite Bloomberg. Panasonic va rămâne în clădire după transferul de proprietate, în baza unui contract de închiriere pe 10 ani.
Producătorul televizoarelor Viera a început de asemenea un program de disponibilizări şi reducere a reţelei comerciale, după ce a înregistrat o pierdere de 772 miliarde yeni la sfârşitul anului fiscal trecut. Compania anticipează o pierdere netă de 765 miliarde yeni (8,2 miliarde de dolari) pentru anul fiscal în curs.
Acţiunile Panasonic au crescut marţi la Tokyo cu 0,3% şi înregistraează un avans de 27% de la începutul anului.
Nippon Building Fund este cel mai mare trust de investiţii imobiliare din Japonia. Fondul face parte dintr-un consorţiu de companii care s-au asociat în luna februarie pentru preluarea sediului din Tokyo al Sony, pentru 111,1 miliarde yeni (1,2 miliarde de dolari). Trustul a anunţat anul trecut că intenţionează să acumuleze active, deoarece anticipează creşterea chiriilor pentru spaţii de birouri în Tokyo.