Ioan Cordoș, șef secție chirurgie toracică la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, susține că autoritățile trebuie să fie mai selective. Mai exact, acestea nu trebuie să transmită câte persoane au COVID-19, ci „câți dintre ei sunt bolnavi”.
Totodată, doctorul a mai precizat că prin termenul de bolnav de COVID-19, se înțelege că ar fi vorba despre persoane care au simptome grave, serioase și nicidecum cei cu forme ușoare sau asimptomatici.
Medicul a mai precizat că imaginea reală a pericolului COVID-19, atât în România cât și pe restul globului o reprezintă numărul celor gravi bolnavi.
„Daca sunt 3 bolnavi, nu are nicio valoare”, a spus medicul la Antena 3.
Pe cine omoară coronavirusul
Ioan Cordoș are și o teorie pentru întreaga situație. El a precizat despre coronavirus că „este ucigas pentru cei pe care i-ar ucide orice virus”.
„Chiar daca ii spune COVID-19, este tot un virus gripal”, a adăugat doctorul.
În ceea ce privește cifrele vehiculate, acesta nu crede în ele, însă a ales să respectă toate măsurile recomandate de autorități.
„Nu sunt contra curentului, nu ma opun masurilor medicale, ci doar distanțării sociale. Aceste lucruri care vor sa ne distanteze uman pe mine ma deranjeaza”, a declarat doctorul.