Un medic celebru face anunţul momentului. Cercetătorul Octavian Jurma a fost prezent la Antena 3, acolo unde a vorbit despre fluctuațiile mari a cazurilor și despre numărul mic de testare.
Cercetătorul român este e părere că din cauza acestor considerente nu știm încotro ne îndreptăm.
“Răspunsul este că nu ştim. Ştim sigur că am avut o scădere semnificativă în ultima parte a lunii noiembrie şi prima parte a lunii decembrie. Ştim, de asemenea, că această scădere s-a plafonat pe finalul lunii decembrie şi că ne aflăm şi acum într-un fel de platou.
Datorită acestor fluctuaţii foarte mari şi a numărului mic de testare nu ştim însă încotro ne îndreptăm.
Suntem ca un soi de autobuz în furtună, cu farurile stinse pe serpentine şi suntem mulţumiţi că nu am întâlnit nicio curbă în ultimii 30 de kilometri, dar asta nu înseamnă că în februarie nu o să întâlnim un nou val”, a spus pentru în exclusivitate la Antena 3 cercetătorul Octavian Jurma.
Acesta a mai spus că România trebuie să ia exemplul țărilor care testează mult și a dat drept exemplu Marea Britanie, Franța sau Germania.
„De aceea, dintr-un anumit punct de vedere, dacă noi nu vedem, atunci ca şi un orb care dacă nu vede se ţine cu mâna de cel care vede, ar fi bine să ne uităm la cei care văd. Şi cei care văd sunt ţările care testează mult, în principiu, Marea Britanie, Franţa, Germania.
Toţi au luat măsuri de carantină strictă încă din perioada de sărbători şi nu au ieşit, dimpotrivă, chiar şi Suedia dacă aţi observat acum doreşte să introducă o lege prin care să închidă şcolile că ei nu au cadru legal să o facă.”, mai spune Octavian Jurma.
Un medic celebru face anunţul momentului: Noul val de coronavirus a introdus panică în multe guverne
Cercetătorul a mai spus, tot la Antena 3, că noul val de coronavirus a introdus panică în multe din guvernele care lucrează anticipativ.
”Deci avem o situaţie în care această perspectivă a noului val a introdus panică în multe din guvernele care lucrează anticipativ. Şi mai este un motiv, faptul că acum vaccinăm. Din moment ce vacinăm avem o soluţie clară, eficientă pe termen lung şi atunci cu atât mai mult sunt justificate măsurile acestea de restricţie prin care practic, păzim oamenii de infectare până când îi putem extrage permanent din carantină după vaccinare.
Situaţia de ieri a fost de-a dreptul ridicolă, în sensul în care patru judeţe, Bucureşti plus Ilfov ca un centru metropolitan, au produs mai multe cazuri decât au fost raportate în acea zi. Acest lucru se datorează sistemului de raportare. Se raportează separat cazurile pozitive la nivel naţional de cazurile alocate la nivel judeţean. În această curbă, s-a despărţit la începutul lunii noiembrie fără nicio explicaţie reală.
Ideea era să se raporteze în 24 de ore, dar nu se poate face, DSP-urile nu fac faţă, cum a fost în noiembrie la un număr relativ mare de cazuri, acum cu atât mai puţin vor face faţă dacă trebuie să se rezolve partea de vaccinare, tot în sarcina lor cade.
Problema cea mai mare vine din faptul că nu s-au scalat resursele alocate DSP-urilor, le-am redat tot mai multe sarcini. De exemplu, nu există resurse alocate care să lucreze 24 de ore din 24 astfel încât, cu aceeaşi capacitate de testare să putem dubla numărul de teste şi nu exsită nicio politică specific de testare anunţată cum a fost în cadrul Marii Britanii”, a mai spus cercetătorul Octavian Jurma la Antena3.
Sursă foto: Pexels.com